Un tânăr de 20 de ani din Veseuș, județul Alba, a fost reținut de poliția rurală Jidvei după ce ar fi sustras un autoturim și ar fi condus prin zonă, deși nu avea permis de conducere. Incidentul s-a încheiat cu abandonarea mașinii, moment în care a fost prins de polițiști. Testarea cu aparatul etilotest a relevat că tânărul avea o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Potrivit IPJ Alba, la data de 29 iunie 2023, în jurul orei 21.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 20 ani, din localitatea Veseuș, județul Alba, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Se pare că, în după- amiaza aceleiași zile, tânărul ar fi sustras, de pe o stradă din localitatea Veseuș, un autoturism pe care l-ar fi condus, pe raza localității, fără a poseda permis de conducere, iar pentru a-și asigura scăparea, la un moment dat, ar fi abandonat autoturismul, moment în care a fost identificat de polițiști.
În urma testării tânărului, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cursul zilei de azi, 30 iunie, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.