Târgul de sărutat din Apuseni, o tradiție veche a moților! Dacă de Sân-Toader era timp frumos, bâlciul gemea de neveste tinere.
Pierdut undeva în secolul în al XIX-lea mi-a atras atenţia un obicei inedit, amintit de Teofil Frâncu şi George Candrea în „Românii din Munţii Apuseni” sau de Vasile Netea în cartea „Munţii Apuseni – muzeu istoric şi panteon al poporului român”, şi anume: târgul de sărutat de la Hălmagiu.
Târgul de sărutat din Apuseni, o tradiție veche a moților! Dacă de Sân-Toader era timp frumos, bâlciul gemea de neveste tinere
Oamenii nu-şi mai amintesc astăzi acest obicei, pe care eu îl găsesc plin de semnificaţii şi care are legătură cu structura ancestrală a satului şi cu ieşirea în lume a tinerei femei care dobândise de curând un nou statut, acela de nevastă.
De când se ştie târgurile săptămânale din Apuseni se ţin lunea la Abrud, joia la Brad şi sâmbăta la Hălmagiu. Dar bâlciul de Sân Toader era un târg mai aparte, la care participau oameni din aproximativ 60 de sate dimprejurul Hălmagiului.
Veneau ţăranii să-şi vândă produsele, vasele de lut sau fructele, dar atracţia principală era apariţia în târg a tinerelor neveste, toate căsătorite în acel an.
Având cununile de mireasă pe cap, nevestele apăreau în grupuri vesele, însoţite de mame sau de soacre, ori poate chiar de un bărbat şi aveau în mână un ulcior plin cu vinars şi un pahar.
Ocheau câte un bărbat căruia îi făceau propunerea unui sărut, chiar acolo, în târg, în văzul lumii, iar după ce acesta o săruta, tânăra femeie îl cinstea cu un pahar de tărie. La final, după ce gusta băutura, bărbatul avea obligaţia de a o cinsti bani.
Era o ofensă refuzul de a fi sărutată sau de a nu bea din băutura ei, aşa încât tânăra nu se expunea umilinţei de a fi refuzată şi avea grijă să se îndrepte doar spre un bărbat care cunoştea obiceiul.
Străinii sau necunoscuţii erau evitaţi, sărutarea acestora producându-se numai atunci când nevasta avea convingerea că nu va fi refuzată.
Dar să fi sărutat de o tânără nevastă, mai ales că fetele se măritau undeva în jurul vârstei de 16 ani, uneori chiar şi mai repede, era o mândrie pentru orice bărbat deoarece însemna că este un om distins, simpatic, că avea un fizic plăcut.
Vechimea obiceiului se pierde în negura trecutului şi cu toate că astăzi nu se mai practică a rămas totuşi ca un simbol de o frumuseţe erotică, gingaşă şi aparte, care mai trăieşte doar printre foile îngălbenite ale cărţilor, scrise cândva de culegătorii de folclor.
Cum era?
Vă redăm integral descrierea târgului din cartea „Românii din Munţii Apuseni” (redăm în original):
„Una dintre datinile care în munţi numai la crişeni se află, este têrgul sărutatuluî din Hălmagiu. Nevestele noi dimprejur, cu ocazia bulciuluî Sân-Tôderuluï din acel oraş, sărută pe rudenii, cunoscuţi şi străini şi e aceea acestei vechi datini i s-a dat numirea de mai sus.
Hălmagiul este o comună română cu 1,200 locuitori, şi fiind reşedinţa protopopului greco-catolic şi greco-oriental, are foarte bune şcoli primare pentru băieţi şi fete.
Nu putem trece cu vederea un incident întâmplat în acel orăşel în anul 1886 şi care pune în evidenţă purtarea autorităţilor statului ungar faţă de români.
În anul menţionat, cu ocazia unui târg, mai mulţi tineri români, având pe pălării panglici tricolore, au fost pedepsiţi cu câte 50 florini; iar meşteşugarul Irhas a fost ridicat de jandarmi din biserică, în timpul liturghiei, şi târât la subprefectură, unde i s-au tras cizmele din picioare, pentru că erau cusute pe margini cu fir tricolor național, și judecătoria de ocol l-a pedepsit cu mai multe zile de arest, pedeapsă care a fost aprobată și de Înalta Curte de Dreptate din Pesta.
La târgurile din Hălmagiu participă locuitori din 60-80 sate, care se află împrejur. Crişenii sub denumirea bulciu, înţeleg târgurile care se ţin in zi de sărbătoare; astfel se zice: bulciul Sán-Tóderului, bulciul Sán-Barbarei, bulciul Sântă-Măriei etc.
Bâlciul Sân-Toaderului de la Hâlmagiu, de care ne ocupăm, se mai numeşte şi bulciul sărutului, tergul de sărutat şi tergul nevestelor.
Cât ţine fruptul, aşa numesc crişenii dulcele, carne-legile şi câşlegile, adică timpul de la Bobotează şi până in prima duminică a Păresimilor (Postul Mare), se contractează o mulţime de căsătorii ca pretutindi la români, vorba aceea, un june e om ca omenii numai după ce se însoară.
Muntenii ţin mult la căsătorii şi e o mare fală pentru un socru dacă are o noră frumoasă sau un ginere harnic și de neam, mergând de-a dragul cu nou căsătoriţii la târg, unde cunoscuţii şoptesc; Cutare e nora cutăruia şi i-a adus averea patru boi! Oare numai pe ea o are tatăl său?
Dacă în ziua de Sân-Toader e timp frumos, bâlciul de la Hălmagiu geme de neveste tinere, care fiind fecioare s-au măritat în timpul fruptului. La acest târg merg nevestele noi din comunele Ţârmure, Ociu, Ocişor, Poienari, Ţoheşti, Băneşti, Hălmăgel etc. şi la care se asociază şi nevestele noi din Hălmagiu.
Trebuie să însemnăm că numai nevestele care au fost fete mari merg la târg, iar nu și văduvele căsătorite din nou.
Nevestele care au soacre pleacă împreună, iar care n-au, se însoţesc câte două şi câte trei, foarte frumos gătite şi cu cununile de mirese pe cap. De multe ori le duc socrii sau chiar bărbaţii lor cu carul şi cu căruţele până la Hălmagiu, unde nu se preumblă deloc singure prin târg. Fiecare are în mână câte un ulcioruţ frumos împestriţat şi umplut cu vinars.
Ajungând nevestele la Hălmagiu, târgul are o înfăţişare interesantă. Voia bună, râsul şi gluma e caracteristică acestui târg. Dis-de-dimineaţă nevestele încep a umbla prin târg însoţite de soacre sau câte două şi câte trei, care întâlnind consângeni şi cunoscuţi, sau văzându-i din depărtare, aleargă la ei şi îi sărută; iar aceştia le cinstesc cu bani, începând de la crăiţari şi până la florini. Cu străinii sunt în mare rezervă, căci a rămâne nesărutată e cea mai mare ocară. Numai când nevasta e pozitiv informată că nu va fi refuzată, sărută şi pe străin. Sărutatul se întâmplă pe străzi, prin birturi şi prin case pe la cunoscuţi. După sărutat nevasta primind cinstea, ea mulţumeşte închinând din ulcior. A nu bea înseamnă a batjocori nevasta şi pe ai săi. A fi sărutat de o nevastă în Hălmagiu la Sân-Toader, înseamnă a fi un om de frunte şi de omenie. Oameni prăpădiţi, ticăloşiţi sau rău îmbrăcaţi sunt ocoliţi.
Lucruri imorale şi certuri nu se nasc niciodată. Ordinea şi moralitatea o păstrează însuşi publicul, care exercită cea mai bună poliţie şi controlează să nu se mai comită nimic ce ar putea atinge bunele moravuri. De aceea afirmaţiunea unor scriitori străini că pofta de câștig sau decadenţa morală ar fi dat naştere târgului de sărutat e cu atât mai neîntemeiată, cu cât la acest târg participă deopotrivă şi nevestele fruntaşilor ca şi ale săracilor, atât orăşenele hălmăgene, cât şi sătencele crişene.
Mult ne-am bătut capul să aflăm originea acestui târg, dar pe oricine am întrebat nu ne-a răspuns decât dând din umeri: Aşa ne-am pomenit! /Așa e datina nostră!
Sunt unii care cred că târgul datează din timpul în care valea Crişului Alb ar fi fost colonizată cu moţi. Coloniştii întâlnind pe consângenii lor în târgul de la Hălmagiu îi săruta; iar aceştia cinstiau cu bani pe cei care se depărtaseră de ţara lor, şi astfel cu timpul datina s-ar fi generalizat. Alţii iarăşi susţin că crişenii fiind păstori, când ieşeau primăvara cu oile la munte, soţiile lor îi însoţeau până la Hălmagiu, unde prin sărutat îşi luau rămas bun de la ai lor, care în schimb le cinstea (dăruia) cu câte ceva.
O altă versiune susţine că această datină ar fi din timpul invaziei turcilor, care străbătând până pe la Crişul Alb, la Ribiţa, Baia de Criş etc, ar fi răpit o mulţime de femei crişene, dintre care unele scăpând din robie şi întorcându-se acasă la Hălmagiu, s-au întâlnit cu cunoscuţii lor pe care i-au sărutat de bucurie şi aceştia le-au cinstit pentru vrednicia lor că-şi iubesc limba şi vatra strămoşească mai mult decât orice bogăţie păgână.
Târgul de sărutat de la Hălmagiu n-are nido legătură cu târgul de fete din Găina” descriau Târgul de sărutat de la Hălmagiu, Teofil Frâncu şi George Candrea.
