În satele din judeţul Alba se păstrează de sute de ani numeroase tradiţii şi obiceiuri specifice Crăciunului, unul dintre cele mai frumoase şi inedite fiind “Butea feciorilor”.
Vechi de aproximativ 400 de ani, este, potrivit etnografilor, cel mai vechi obicei care se mai practică în satele din Ţara Secaşelor, din judeţul Alba.
Tradiție de Crăciun: „Butea Feciorilor”, obiceiul din județul Alba vechi de sute de ani
Tradiţia începe în postul Crăciunului şi se termină în ziua de Crăciun, când ceata de feciori colindă satele, aducând vestea minunată a Naşterii Domnului.
Etnograful Petruţa Pop a cercetat obiceiurile şi tradiţiile populare din judeţul Alba şi spune că, din multitudinea de obiceiuri şi datini practicate în lumea satului tradiţional pe durata sărbătorilor de iarnă, cel mai vechi care se păstrează şi astăzi în Ţara Secaşelor este „Butea feciorilor”.
Citește și: Darurile oferite de cei trei magi Pruncului Iisus, aduse pentru prima oară în România. Unde vor fi expuse
„Butea feciorilor este un obicei vechi de aproape 400 de ani şi apare atestat documentar în 1647, în Memorialul pastorului Andreas Mathesius din Cergău Mic.
Pastorul satului, referindu-se la îndărătnicii săi enoriaşi, spune că „ei arată că de la părinţii şi bunicii lor au primit astfel de tradiţii şi învăţături de urmat, ca în noaptea de Crăciun, tineretul lor să umble cu colindele…când intră în casă jumătate din ceată se aşează la masă, bea şi mănâncă, iar ceilalţi trebuie să stea în picioare şi să cânte româneşte nelegiuitele lor colinde… înainte de Crăciun n-au altă grijă mai mare decât să stea împreună şi să înveţe drăceştile cântece”.
Obiceiul Buţii s-a practicat cu regularitate, an de an, cu întreruperi în timpul celor două războaie mondiale”, explică Petruţa Pop pentru libertatea.ro.
Obiceiul se practică încă
„Butea feciorilor” se practică încă în unele sate din Alba Chiar dacă este un obicei foarte vechi, „Butea feciorilor” se mai practică încă în unele localităţi din judeţul Alba, fiind o tradiţie cu o organizare complexă. „Obiceiul se practica în localităţile Roşia de Secaş, Ghirbom, Doştat, Berghin, Şpring, Draşov, Deal, Cut, Daia Română.
Astăzi se practică la Cut şi Daia Română, iar în celelalte localităţi, doar sporadic şi în cadru organizat. Complex şi riguros organizat, obiceiul se pregătea cu şase săptămâni înainte de Crăciun, timp în care feciorii satului se grupau pe vârste, iar în alte sate, diferenţierea se făcea după cătănie.
Momentele principale ale obiceiului se pot ordona în felul următor: găsirea gazdei, alegerea căpeteniilor, strânsul vinului, colindatul şi butea propriu-zisă”, afirmă etnograful Petruţa Pop.
Potrivit acesteia, feciorii porneau mai întâi prin sat în prima duminică din Postul Crăciunului în aflarea unei case cu încăperi mai mari, unde cereau voie proprietarului pentru a-i găzdui pe durata pregătirii şi desfăşurării obiceiului, iar apoi alegerea conducătorilor buţii reprezenta un moment important pentru ceată.
Colindătorii strâng vinul
Potrivit tradiţiei, fiecare îşi are rolul bine stabilit în ceată, astfel că vătaful sau judele conduce echipa de colindători, juratul se ocupă de fete, crâşmarul se ocupă de vin şi răspunde de butea cu vin până în ultima zi de petrecere, ouţa strânge ouăle din sat şi le predă colcerului sau bucătarului, iar pârgarii aduc apa, cară lemne, strâng colacii şi carnea primită de colindători.
„Vinul se strânge, de regulă, din sat, printr-un ritual aparte, în ziua de Sfântul Nicolae. Feciorii prindeau câte patru boi la car, împodobiţi cu ciucuri la coarne şi clopote la gât.
În car se punea butea de 60-70 de fierii. Se trecea pe la casa fiecărui fecior prins în Bute, astfel încât se aduna de la o casă câte cinci fierii de vin.
Iar când butea era plină, era dusă în pivniţa gazdei. Tot acum se tocmea socăciţa pentru gătitul mâncărurilor, care urma să fie plătită din banii strânşi în seara de colindat, iar un fecior din ceată aducea la gazdă alimente necesare mesei: unsoare, căpăţâni de varză şi ouă. Erau ajutaţi şi de fete, care le făceau tăiţeii în Ajunul Crăciunului”, povesteşte Petruţa Pop.
Potrivit etnografilor, punctul important al tradiţiei este în ziua de Ajun, când, la ora două după-amiază, feciorii se strâng la gazdă în ţinută de sărbătoare, iar, după ce colindă gazda, ceata porneşte spre casa preotului, unde sunt întâmpinaţi de acesta cu masa pregătită.
Banii adunaţi erau folosiţi apoi, potrivit etnografului, pentru organizarea unei petreceri la care erau invitate toate fetele din sat.
În satele din Ardeal se mai păstrează şi astăzi numeroase obiceiuri vechi specifice Crăciunului şi Anului Nou, acestea fiind în vechime un bun prilej de socializare între membrii comunităţii satului. Cetele de colindători formate din flăcăi, „piţărăii”, colindătorii de vârste foarte mici, sau uratul de Anul Nou sunt doar câteva obiceiuri specifice satelor ardeleneşti care au fost intens cercetate de către etnografi şi etnologi.
