sâmbătă, februarie 15, 2025
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăEconomieBani și AfaceriTransilvania Nuts, unul dintre cei mai mari procesatori de nucă din România,...

Transilvania Nuts, unul dintre cei mai mari procesatori de nucă din România, vrea să construiască o nouă fabrică la Ciugud. Investiția s-ar ridica la 7 milioane de euro

Date:

Știri relevante

spot_imgspot_img

Transilvania Nuts, unul dintre cei mai mari procesatori de nucă din România, vrea să construiască o nouă fabrică la Ciugud. Investiția s-ar ridica la 7 milioane de euro.

Transilvania Nuts, companie care activează în domeniul procesării nucilor, controlată de antreprenorii Levente Bara şi Alexandru Chiric, are în plan construirea unei noi fabrici în Ciugud, judeţul Alba, lângă cea existentă deja. Levente Bara, cofondator al busi­nessului, spune că unitatea de producţie ar putea fi deschisă până la finalul anului 2025.

Transilvania Nuts, unul dintre cei mai mari procesatori de nucă din România, vrea să construiască o nouă fabrică la Ciugud. Investiția s-ar ridica la 7 milioane de euro

„Avem un plan de investiţii prin care să construim o fabrică lângă cea actuală, la Ciugud, judeţul Alba. În noua unitate, vom realiza produsele cu valoare adăugată din gama Nutribon, iar actuala fabrică o păs­trăm pentru procesarea nucii. Ne-am propus ca la finalul anului 2025 să fie gata. Va fi o unitate de pro­ducţie nouă, ultramodernă, cu multă tehno­lo­gie“, spune Le­ven­te Bara, pre­zent în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un an­tre­prenor, un pro­iect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

Valoarea investiţiei se ridică la circa 7 milioane de euro, iar o parte din finanţare va fi asigurată din fonduri europene. Investiţia în forma actuală e condiţionată de aprobarea fon­durilor europene.

Citește și: Autoritățile, luate din nou prin surprindere de inundații. Jumătate dintre barajele din țară funcționează fără autorizație

„Avem terenul, iar proiectul este fina­lizat în proporţie de 99%. Am depus un pro­iect pe fonduri europene, pentru a obţi­ne sprijin financiar pentru această fabrică. Aşteptăm răspunsul pen­tru finanţare, iar odată ce vom avea undă verde, începem lucrările. Fără finanţarea europeană, o să stăm un an pe tuşă. Dacă vine o contracţie mai puter­nică în piaţă, nu vreau să expunem compania la riscuri finan­ciare prea mari“, explică el.

În actuala fabrică, an­treprenorii au investit peste 4 milioane de euro, dintre care un sfert au fost fonduri europene, potrivit site-ului companiei.

Transilvania Nuts procesează anual circa 5.000 de tone de nucă şi este unul din­tre cei mai mari exportatori de profil. Pro­dusele companiei ajung în 26 de ţări din Europa şi Asia, iar recent firma a intrat şi pe piaţa din SUA. Circa jumătate din producţia companiei merge la export. „În continuare, atacăm agresiv noi pieţe. Am trimis deja nişte mostre în SUA, vrem să deschidem piaţa americană“, precizează antreprenorul.

Transilvania Nuts procesează nucă însă, are în portofoliu şi produse de tip snackuri sănătoase realizate din nuci şi fructe uscate, sub brandul Nutribon. Bu­nu­rile fabricate sub acest brand merg în pro­porţie de 80% către piaţa locală, iar restul la export. Gama de produse Nutribon reprezintă circa 25% din businessul Transilvania Nuts.

Compania înregistrează o creştere a vân­zărilor în acest an peste aşteptările ini­ţiale. Avansul vine ca urmare a unei pre­zenţe mai extinse a brandului Nutribon în retail.

„Creşterea se datorează unei prezenţe mai vaste în piaţă, ne-am listat în mai mul­te magazine, iar prezenţa la raft a crescut semnificativ, ceea ce a adus creş­teri. Avan­sul nu vine însă ca urmare a unui apetit sănătos de consum“, explică el.

Compania Transilvania Nuts a raportat în 2023 o cifră de afaceri de 73 milioane de lei, cu 14% mai mare faţă de anul prece­dent, potrivit datelor Ministerului de Finanţe.

Levente Bara spune că se observă o scădere a apetitului de consum în piaţă, însă atenţia tot mai mare a oamenilor pen­tru produsele sănătoase reprezintă un avantaj pentru businessul pe care îl controlează, scrie zf.ro.

„Oamenii caută un stil de viaţă sănătos, iar produsele noastre se încadrează în această categorie. Ne aşteptăm la unele scăderi în volum, dar noi în continuare atacăm agresiv pieţe noi, fapt ce ne va permite să ne dezvoltăm“, mai spune el.

Producătorul continuă să lanseze şi articole noi, acestea fiind adaptate atât la cererea clienţilor, cât la condiţiile economice.

Citește și: Lucrările executate pe două loturi de mobilitate urbană din Alba Iulia, recepționate de autorități: „Alba Iulia arată bine”

„Nu putem să aşteptăm ca cineva să ne salveze în caz de scăderi de vânzări. Tre­bu­ie să fim proactivi şi să urmărim piaţa atent, astfel încât să ne ţinem businessul în limi­tele bugetate“, precizează Levente Bara.

Sub umbrela Nutribon, compania are în portofoliu seminţe, nucifere, fructe usca­te şi cereale pentru micul dejun. Nutribon a fost cumpărat în 2019 de Transilvania Nuts de la compania Ram Servicii, controlată de doi antreprenori locali.

Sub marca Transilvania Nuts, compa­nia produce miez de nucă organic, cât şi convenţional. De asemenea, sub brandul Yoli, producătorul realizează batoane vegane din nuci şi fructe.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE GOOGLE NEWS

author avatar
Redacția AlbaPress
spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut