Ultimele clipe din viața lui Mihai Leu! Boxerul pare să-și fi presimțit moartea: „Mi l-au dat la telefon dar nu putea vorbi. M-a salutat prin gesturi, mi-au spus cei din spital”.
Doliu și durere mare în sportul românesc. Mihai Leu a pierdut lupta cu boala și s-a stins pe un pat de spital, la doar 56 de ani. Fostul mare campion de box și de raliuri a ajuns în stare gravă la Fundeni. Nu a mai ieșit din comă până în momentul în care a fost declarat decesul.
Ultimele clipe din viața lui Mihai Leu! Boxerul pare să-și fi presimțit moartea: „Mi l-au dat la telefon dar nu putea vorbi. M-a salutat prin gesturi, mi-au spus cei din spital”
Ultima oară când a vorbit cu soția a fost la Hunedoara, înainte de a fi transportat de urgență, cu elicopterul, din nou la Fundeni.
Brusc însă, acesta i-a cerut unui prieten să-l ducă în Hunedoara. Imediat ce a ajuns în orașul său natal, i s-a declanșat o hemoragie puternică, în urma căreia a ajuns din nou, pentru ultima oară, la spitalul Fundeni.
„Mihai a venit cu o mașină până la Hunedoara. A stat pe bancheta din spate. La scurt timp după ce a ajuns, a avut o sângerare puternică și s-a simțit foarte rău. A fost dus mai întâi la spitalul din Hunedoara, apoi cu elicopterul din Sibiu, direct la Fundeni. Din păcate, nu mai era operabil”, a mărturisit primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu, în exclusivitate pentru cancan.ro.
Mihai Leu nu mai putea vorbi înainte de a intra în comă: „A vrut să moară acasă”
Edilul a completat că părerea sa este aceea că Mihai Leu și-a dorit să moară în orașul său natal, acolo unde a crescut și s-a format ca om:
„De fapt, părerea mea este că el, cumva, a vrut sa moară aici, acasă. Cred că de aceea s-a și întors în Hunedoara”.
Acesta a adăugat că ultima oară Mihai a putut vorbi cu el doar prin semne:
„Când era la Fundeni, înainte de a se externa, am vorbit la telefon. Am comunicat apoi și când stătea în apartamentul din București. Pe urmă, când a revenit acasă și a cerut să-l ducem iar la spital (n.r. în Hunedoara), mi l-au dat la telefon dar nu putea vorbi. M-a salutat prin gesturi, mi-au spus cei din spital”.
Când a comunicat ultima oară cu soția
Mihai Leu nu și-a putut lua rămas bun nici de la soția sa, Ana, nici de la fiul lor. Ultima oară au vorbit când a ajuns la Hunedoara, înainte de a fi internat din nou.
„Ultima oară a vorbit cu soția aici, în Hunedoara. Apoi nu a mai putut. Nu a mai ieșit din comă”, ne-a mai spus Dan Bobouțanu.





