Un bărbat din Alba a fost găsit mort pe Transalpina! Avea un bilet de adio în buzunar.
Un bărbat din judeţul Alba a murit, sâmbătă, după ce maşina pe care o conducea a ajuns într-o râpă adâncă de 200 de metri, pe marginea Transalpina. Bărbatul fusese dat dispărut de vineri seară, iar familia sa anunţase că acesta vrea să se sinucidă.
Un bărbat din Alba a fost găsit mort pe Transalpina! Avea un bilet de adio în buzunar
Salvamontiştii din Gorj au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea trupului unei persoane care a căzut cu un autovehicul aproximativ 200 de metri în abrupt din zona Pasul Urdele-Cărbunele, pe marginea Transalpina.
„Au intervenit salvamontiştii aflaţi în serviciul de tură operativă din Baza Salvamont Rânca, cu două ambulanțe Salvamont, dar, din păcate, ajunşi la faţa locului au constatat ca victima era decedată de mai multe ore, cu siguranţă din timpul nopţii, şi avea traumatisme foarte mari, incompatibile cu viaţa.
După efectuarea cercetărilor de către Poliţie, salvamontiştii vor recupera trupul victimei şi îl vor transporta până în locul de unde poate fi preluat de Institutul de Medicină Legală”, a transmis, sâmbătă Dispeceratul Naţional Salvamont.