Un bărbat din Teiuș care a aruncat deșeuri pe malul râului Geoagiu, amendat de polițiști. Apelul autorităților locale: „Toleranță zero”.
Anul începe cu acțiuni decisive pentru curățenia orașului Teiuș, unde administrația locală și Poliția Locală promovează sloganul „Toleranță zero la gunoaie”.
Un bărbat din Teiuș care a aruncat deșeuri pe malul râului Geoagiu, amendat de polițiști. Apelul autorităților locale: „Toleranță zero”
Într-un caz recent, un localnic de 43 de ani, a fost sancționat cu o amendă de 800 de lei pentru aruncarea de deșeuri pe malul râul Geoagiu, în apropierea podului de la piață.
Autoritățile locale fac apel la comunitate să sprijine eforturile de menținere a orașului curat și să sesizeze comportamentele neconforme la Poliția Locală Teiuș.
„Anul în care tocmai am intrat vine cu semne bune, dar și mai puțin bune din păcate! Se pare că sloganul „Vrem o țară ca afară” nu este valabil pentru toți teiușenii, lăsând pe unii pur și simplu nepasători la eforturile administrației locale de a păstra orașul curat!
Acționând în spiritul expresiei devenită regulă la noi, la Teiuș, „Tolerantă zero la gunoaie”, polițiștii locali teiușeni sprijiniți de S.V.S.U. Teiuș au acționat pentru depistarea numitului S.N.G., în vârstă de 43 de ani din Teiuș care și-a permis în total dispreț față de natură și concetățenii săi, să arunce gunoaie în râul Geoagiu, în proximitatea podului de la piată! Numitul a fost sancționat cu suma de 800 lei amendă contraventională!
Haideți împreună să facem front comun împotriva celor ce își bat joc de eforturile depuse, pentru a avea un oraș frumos și curat!
Apelați pentru orice sesizări Poliția Locală Teiuș, tel. 0726/128938”, au transmis reprezentanții Primăriei Teiuș.