Un șofer a fost prins la Cricău fără permis și beat criță. Conducea deși avea o alcoolemie record.
Potrivit IPJ Alba, la data de 28 ianuarie 2024, în jurul orei 22.40, polițiștii Postului de Poliție Cricău, în timp ce acționau pe raza localității Cricău, au depistat un bărbat de 34 de ani, din municipiul Aiud, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Un șofer a fost prins conducând fără permis și beat criță, la Cricău. Avea o alcoolemie record
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat să se supună testării.
Citește și: Băutura le dă idei bărbaților din Jidvei! Un șofer fără permis și alcoolizat a provocat un accident rutier
Față de bărbat, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.