În data de 10 aprilie, poliția din Ocna Mureș a reținut un tânăr de 23 ani care este bănuit că ar fi intrat prin efracție într-o locuință de unde ar fi sustras peste 4.000 de euro.
Potrivit IPJ Alba, la data de 10 aprilie 2023, polițiștii din Ocna Mureș au identificat și reținut un tânăr de 23 de ani, din Ocna Mureș, care este bănuit de săvârșirea unui furt din locuință, faptă în legătură cu care poliția a fost sesizată la data de 9 aprilie 2023.
Un tânăr de 23 de ani din Ocna Mureș, reținut de polițiști după ce ar fi furat mii de euro dintr-o locuință
În sarcina tânărului s-a reținut faptul că, în seara zilei de 6 aprilie 2023, ar fi pătruns, prin efracție, într-o locuință din Cisteiu de Mureș de unde ar fi sustras suma de 4.050 de euro.
Citește și: Romania urmează sa achiziționeze avioane de vânătoare F-35. Un singur avion costă 80 de milioane de euro
În cursul zilei de azi, 11 aprilie, tânărul reținut va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii sale activități infracționale și recuperarea prejudiciului.