joi, iunie 18, 2026
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateUniversitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a sărbătorit 35 de ani...

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a sărbătorit 35 de ani de activitate academică: „Suntem una dintre cele mai importante universități din România”

Date:

Știri relevante

spot_imgspot_img

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a sărbătorit 35 de ani de activitate academică: „Suntem una dintre cele mai importante universități din România”.

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a celebrat 35 de ani de existență academică printr-un eveniment aniversar la care au participat reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai mediului universitar și ai cultelor. Rectorul Daniel Breaz a subliniat evoluția spectaculoasă a instituției, care a ajuns de la câteva zeci de studenți la peste 6.000 și și-a consolidat poziția printre cele mai importante universități din România.

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a sărbătorit 35 de ani de activitate academică: „Suntem una dintre cele mai importante universități din România”

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a marcat, vineri, 35 de ani de activitate academică, printr-o ceremonie aniversară desfășurată în prezența unor oficiali din administrația centrală și locală, reprezentanți ai mediului universitar, ai cultelor și ai comunității albaiuliene.

La eveniment au participat prefectul județului Alba, Nicolae Albu, ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, precum și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei.

În cadrul ceremoniei, rectorul universității, prof. univ. dr. Daniel Valer Breaz, a evidențiat transformarea și dezvoltarea instituției în cele trei decenii și jumătate de existență.

„Astăzi sărbătorim 35 de ani de învățământ universitar la Alba Iulia. Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și-a arătat peste timp că trebuie să fie mereu în arealul universităților importante din România, dar și în învățământul universitar din întreaga lume.

Suntem o universitate deschisă, o universitate care s-a deschis atât către mediul economic și mediul de afaceri, cât și către studenții internaționali.

Dacă în urmă cu 35 de ani erau câteva zeci de studenți la Alba Iulia, acum sunt peste 6.000, din peste 30 de țări ale lumii. Continuăm să ne dezvoltăm și să fim una dintre cele mai importante universități din România”, a declarat rectorul Daniel Valer Breaz.

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a fost înființată în anul 1991 și a devenit, de-a lungul timpului, unul dintre cele mai importante centre universitare din regiune, reunind mii de studenți români și internaționali și dezvoltând programe educaționale și de cercetare în numeroase domenii.

spot_imgspot_img

Ultimele știri

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut