Accident rutier grav în Alba Iulia! Coliziune între trei autoturisme pe strada Vasile Alecsandri.
Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, pe strada Vasile Alecsandri.
Accident rutier grav în Alba Iulia!
Este vorba despre un accident rutier în care ar fi implicate trei autoturisme, fără persoane încarcerate.
Citește și: Tânăr și pilit! La doar 23 de ani, a fost prins conducând băut la volan prin Ocna Mureș. Ce alcoolemie avea
La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor, un echipaj SMURD TIM și o ambulanță SAJ.
Reprezentanții IPJ Alba au transmis că traficul este îngreunat pe strada Vasile Alecsandri, la intersecția cu strada Petru Maior, pe raza municipiului Alba Iulia.
„Din accident a rezultat o persoană rănită, care va fi transportată la spital de către echipajul SMURD”, au transmis reprezentanții ISU Alba.
Polițiștii acționează pentru fluidizarea traficului rutier.