Cel mai mic telefon din lume a ajuns la un deținut din Penitenciarul Aiud. Mobilul de dimensiunile unei chei de mașină a fost ascuns într-o ciocolată.
Cel mai mic telefon din lume a fost introdus în Penitenciarul Aiud într-o ciocolată. Chiar și așa, obiectul a fost descoperit de către polițiști și a fost confiscat.
Cel mai mic telefon din lume a ajuns la un deținut din Penitenciarul Aiud. Era ascuns într-o ciocolată
Cu un display de 0,66”, Zanco Fly este cel mai mic telefon din lume. Nu e capabil de prea multe, dar pune la dispoziție câteva funcții numai bune pentru viața din spatele gratiilor.
Zanco Fly e dotat cu voice changer, adică un filtru care face vocea să sune robotic, de nerecunoscut. Acest lucru este perfect pentru păstrarea anonimatului.
Acest telefon este foarte popular datorită dimensiunilor sale, fiind foarte utilizat mai ales în închisoare. La dimensiunile de 23,5 mm lățime și 71,8 mm lungime, el poate fi ascuns cu ușurință.
Citește și: Deținutul „Suge Degete”, calmat cu furtunul de apă. Câți ani mai are de stat la Penitenciarul Aiud
În cazul de la Penitenciarul Aiud, telefonul a fost ascuns într-o ciocolată. O femeie a încercat să îi transmită telefonul fiului ei, care era închis pentru mai multe fapte, comise atât în România, cât și în Portugalia, potrivit adevărul.ro.
Audiată de polițiști, femeia a declarat că, înainte de a merge la închisoare să îl viziteze pe fiul său, împreună cu soția acestuia, s-a întâlnit la un mall cu o persoană de sex bărbătesc, „a cărei identitate nu o cunoaşte şi care i-a înmânat o sacoşă din rafie pentru a o duce unei persoane private de libertate, care se afla în Penitenciarul Aiud, împreună cu fiul ei”.
Femeia a spus că în sacoşa respectivă erau fructe, însă nu a verificat conţinutul acesteia şi nu a știut că în pachet era un telefon mobil, constatând acest aspect doar la efectuarea controlului. Anchetatorii au crezut, în final, varianta femeii și au clasat dosarul penal.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud a dispus, clasarea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunii de introducere, în mod ilicit, de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă. Între timp, deținutul a fost eliberat, astfel încât și acesta a scăpat de un nou dosar.
Telefonul marca Zanco Fly a rămas, însă, în posesia anchetatorilor, care au solicitat confiscarea acestuia, prin decizie a instanței.
Citește și: Deținuții care au ajuns să facă artă în penitenciarul Aiud. Ce fapte le-au pecetluit libertatea
Prețul acestui telefon este de circa 200 – 300 de lei și a devenit mai celebru datorită unui fost deținut, Carl Cattemole, care a realizat ghidul de supraviețuire în închisoare, precizând și faptul că Zanco Fly este folosit cam de toate persoanele aflate după gratii. Are dimensiunea unei chei de mașină.