sâmbătă, mai 18, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateVIDEO Mesajul manelistului Culiță Sterp, după accidentul din Cluj: „Știu că am...

VIDEO Mesajul manelistului Culiță Sterp, după accidentul din Cluj: „Știu că am dezamăgit”. Ce spune despre bărbatul lovit

Date:

Știri relevante

spot_img

Cântărețul Culiță Sterp a transmis primul mesaj, după accidentul în care a fost implicat în centrul orașului Cluj Napoca.

”Vă pup pe toți, dragii mei. Nu am fugit nicăieri, aici sunt, pentru cei care vă întrebați, doar că, sincer, mi-a fost greu să ies în fața voastră și să vă vorbesc și să vă spun ceva după toate cele întâmplate.

Am stat puțin să mă gândesc, să analizez totul la rece și chiar am avut nevoie de o pauză, sincer. Vreau să îmi cer scuze în primul rând lui Marius, băiatului implicat în accident, atât lui, cât și familiei lui cu care am ținut legătura și cu care m-am și împăcat ulterior pe toate planurile.

Vreau să îmi cer scuze oamenilor pe care i-am dezamăgit, celor care îmi ascultă muzica, celor care mă apreciază și, în special, familiei mele care a fost și este necondiționat lângă mine, indiferent în ce situație aș fi, dar și oamenilor care mă apreciau pentru felul meu de a fi.

Știu că am dezamăgit și că poate nu își mai au rost cuvintele și nici scuzele, dar nu cred că este om în lumea asta fără greșeală. Cred că absolut toți greșim.

Poate eu chiar am avut nevoie să fac asta, ca viața să mă învețe o lecție foarte importantă, din care, bineînțeles, să îmi iau toate învățăturile și să le duc mai departe. 

Pot să spun doar că mi-am promis mie că vor fi foarte multe lucruri care se vor schimba în viața mea, în bine, pentru că, sincer, cam asta a fost cea mai mare palmă pe care o puteam primi de la viață până acum, ca să rămân cu picioarele pe pământ.

Vreau să vă mulțumesc pentru că îmi sunteți alături, dar și pentru criticile pe care le-am primit, pentru că, sincer, chiar le-am meritat. Au fost pe bună dreptate. 

Eu pot doar să vă promit sau să vă spun că o să rămân același om, indiferent de situațiile prin care am trecut, și o să rămân doar cu mult mai multe lecții învățate pentru o viață mai bună pe viitor. 

Nu vă spun mai multe deocamdată, vă doresc tot ce e mai bun și vă mulțumesc încă o dată celor care ați fost alături de mine, dar și celor care m-au criticat, pentru că ați făcut-o pe bună dreptate”, a declarat Culiță Sterp într-un video postat pe contul său de TikTok.

Culiță Sterp, implicat într-un accident rutier în centrul Clujului. Artistul era beat, a trecut pe roşu şi a plecat de la locul accidentului

Cântaretul Culiţă Sterp a fost implicat într-un accident în centrul oraşului Cluj-Napoca.

Potrivit poliţiştilor, artistul era baut în momentul în care s-a produs incidentul şi a plecat de la locul accidentului.  

Maşina în care se afla s-a ciocnit cu un alt automobil. Culiţă Sterp a scăpat nevătămat, însă celălalt şofer a fost rănit.

Victima are 32 de ani şi a fost transportată la spital în stare stabilă.

Din imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se poate observa cum Culiţă Sterp trece cu viteză pe o stradă din Cluj, iar în urma lui apare o maşină de poliţie pe care a depăşit-o probabil.

Culiţă Sterp se afla şi sub influenţa drogurilor în momentul accidentului | Poliţiştii au adăugat o nouă acuzaţie

Culiţă Sterp se afla şi sub influenţa drogurilor în momentul în care a produs accidentul din Cluj-Napoca.

Potrivit unor surse, anchetatorii au extins urmărirea penală în cazul lui Culiţă Sterp şi pentru conducere sub influenţa drogurilor în cazul accidentului produs în noaptea de 16 spre 17 noiembrie, pe o stradă din Cluj-Napoca.

niţial, Culiţă Sterp a fost acuzat de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de Poliţie. Cântăreţul a fost reţinut pentru 24 de ore şi ulterior prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, însă judecătorii au decis să îl plaseze pe manelist sub control judiciar pentru 60 de zile.

Astăzi, anchetatorii au primit raportul toxicologic care ar fi arătat că tânărul în vârstă de 30 de ani se afla şi sub influenţa drogurilor. Analizele au arătat că în sânge, Culiţă Sterp nu ar fi avut substanţe interzise, însă rezultate pozitive la marijuana ar fi ieşit în urină.

Cât despre alcool, Culiţă Sterp ar fi avut, în momentul în care a fost testat, o concentraţie alcoolică de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut