Minunea ce se petrece în fiecare an de Bobotează, în Israel. Apele râului Iordan curg în sens invers.
Sărbătoarea Bobotezei atrage după sine şi pelerinaje la râul Iordan. Creştinii ortodocşi pe rit vechi sărbătoresc Botezul Domnului pe 19 ianuarie, dată la care apele râului Iordan, în care a fost botezat Hristos de catre Sfântul Ioan Botezătorul, de aproape 2000 de ani curg în sens opus cursului obişnuit.
Minunea ce se petrece în fiecare an de Bobotează. Apele râului Iordan curg în sens invers
Patriarhul Ierusalimului, imediat după slujbă, aruncă 3 cruci în apă, care sunt recuperate de cei mai curajoși dintre cei prezenți, obicei întâlnit și în țara noastră, de altfel. De asemenea, în același timp, sunt eliberați 3 porumbei albi care, după ce înconjoară de 3 ori mulțimea, părăsesc locul.
Anual, mulțimea de oameni, adunată din cele mai îndepărtate colțuri ale planetei, așteaptă cu emoție minunea, potrivit jurnalul.ro.
Credincioșii care participă în fiecare an la sfințirea apelor Iordanului de către Patriarhul Ierusalimului spun că, pentru câteva clipe, râul curge invers, de la Marea Moartă (cu apa extrem de sărată, lipsită de viețuitoare) spre Marea Galileii (cu apa dulce, cu mulți pești și vegetație abundentă), împlinindu-se, astfel, profeția din Psalmul 113 al lui David: „Ce-ți este ție, mare, că ai fugit? Și ție, Iordane, că te-ai întors înapoi?” .
Citește și: BOBOTEAZĂ, tradiții și obiceiuri. Ce trebuie să facă fetele ca să-și viseze ursitul?
Credincioșii prezenți la slujba de Bobotează, care au gustat din Iordan, spun că, pentru puțin timp, apele acestuia sunt sărate, iar nu dulci ca de obicei.
Schimbarea curgerii apelor dinspre marea sărată potroacă, lipsită de viață, spre marea cea dulce, plină de pești și vegetație, arată că venirea lui Hristos întoarce cursul Lumii, al Istoriei, de la Moarte la Viață.
Potrivit credincioșilor, apele Iordanului se întorc înapoi, curgând dinspre Marea Moartă spre Marea Galileii, adică dinspre vărsare spre izvoare, spre a cinsti astfel, în felul lor, marele praznic.
O singură dată în 2000 de ani, minunea nu s-a produs
Doar o singură dată minunea nu s-a mai produs, respectiv în anul 2008. Iar oamenii au spus la acea vreme că lipsa minunii a fost cauzată de necredință.
Citește și: Tradiții și obiceiuri de Bobotează. Cât timp se poate bea agheasma?
Cu toate că s-a încercat explicarea minunii pe cale științifică, cercetătorii nu au reușit să găsească o explicație până în prezent, potrivit bzi.ro.