Misterul fosilei de „dragon” veche de 240 milioane ani. Creatura a fost supranumită “dragon” din cauza gâtului său extrem de lung. Iată unde a fost descoperită și cu ce se hrănea.
Fosile descoperite recent au permis oamenilor de știință să dezvăluie pentru prima dată în întregime un “dragon” vechi de 240 de milioane de ani, a anunțat vineri National Museums Scotland (NMS) într-un comunicat.
Misterul fosilei de dragon veche de 240 milioane ani. Cu ce se hrănea reptila și unde a fost găsită
Reptila de cinci metri lungime din perioada triasică din China a fost identificată pentru prima dată în 2003, dar, după ce au studiat cinci specimene mai noi timp de zece ani, oamenii de știință au reușit să înfățișeze întreaga creatură, care poartă numele de Dinocephalosaurus orientalis.
O fosilă complet articulată, ultima care a ieșit la iveală, oferea un “frumos exemplar complet, de la vârful nasului până la vârful cozii”, a declarat pentru CNN Dr. Nick Fraser, custode al Științelor Naționale la NMS și unul dintre cercetători.
“Este încolăcit într-un fel de cifră, de opt și … amintește foarte mult de un dragon chinezesc”.
Acea fosilă a ajutat la descoperirea acestei creaturi misterioase, iar o echipă internațională de cercetători din Scoția, Germania, SUA și China și-a publicat descoperirile în revista Earth and Environmental Science Transactions of the Royal Society of Edinburgh.
Profesorul Li Chun de la Institutul de Paleontologie și Paleoantropologie a Vertebratelor din Beijing a fost primul care a descoperit fosilele în 2003. Acesta vizita un mic sat din provincia Guizhou, în sudul Chinei, când a observat o vertebră mică într-o placă de calcar, potrivit colegului său Fraser.
Fermierii locali l-au dus apoi pe Chun la o crescătorie de porci unde se aflau alte bucăți din acel tip de rocă, iar el a început să găsească fragmente de oase și le-a pus cap la cap pentru a descoperi această nouă specie, a adăugat Fraser.
Acum, fosile mai noi indică faptul că această creatură avea 32 de vertebre, cu un gât extrem de lung care probabil că o ajuta să prindă pești, deși oamenii de știință nu sunt încă siguri de funcția sa exactă.
“Sunt încă nedumerit de funcția gâtului lung”, a spus Fraser. “Singurul lucru la care pot să mă gândesc este că se hrăneau în apele care aveau roci și, probabil, crăpături în ele. Și își foloseau gâturile lungi pentru a sonda și a se deplasa în unele dintre aceste crăpături și poate că astfel obțineau prada”.
Un dragon de mare?
Peștii sunt încă conservați în regiunea stomacului uneia dintre fosile, ceea ce indică faptul că aceasta era bine adaptată la un mediu marin, iar membrele sale cu înotătoare întăresc această ipoteză, au declarat cercetătorii în lucrarea lor.
Ei au adăugat că gâtul lung al Dinocephalosaurus seamănă cu o altă reptilă marină antică, la fel de spectaculoasă, Tanystropheus hydroides.
“În calitate de paleontologi, folosim analogii din zilele noastre pentru a înțelege viața din trecut. Pentru Dinocephalosaurus și Tanystropheus, nu există un termen de comparație din zilele noastre”, a declarat Fraser, adăugând că cercetătorii pot compara creaturi precum ihtiozaurii cu omologii lor din zilele noastre, cum ar fi tonul și delfinii.
“Așa că încă ne luptăm destul de mult, așa cum facem cu multe animale din Triasic, pentru că este într-adevăr o lume ciudată și minunată, cu tot felul de animale bizare care fac lucruri pe care animalele de astăzi nu par să le facă”, potrivit CNN.