vineri, iulie 5, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateVIDEO Un român a inventat singura mașină pentru intervenții de urgență din...

VIDEO Un român a inventat singura mașină pentru intervenții de urgență din lume: Putea preveni tragedia aviatică din Apuseni

Date:

Știri relevante

spot_img

Românul Mihai Văsii a dat avocatura pe cercetare, iar cu o finanțare din fonduri europene a reușit sa construiască o platformă pentru intervenții de urgentă, unică in lume.

Cu fonduri europene, Mihai Văsii şi echipa lui au pus pe picioare o maşină de intervenţii, o platformă mobilă modulară – SMARTISU, care ar fi de mare ajutor la cutremurele, dar ar fi putut face minuni şi la accidentul aviatic căruia i-a căzut victimă pilotul Adrian Iovan şi o studentă la Medicină, în 2014. Proiectul de cercetare a primit brevet de invenţie în România, dar este unic în lume.

SMARTISU are în componenţă aparatură militară de ultimă generaţie, bazată pe termoviziune (identifică temperatura corpului). De asemenea, are senzori de gaze, stinge incendii şi, mai presus de toate, poate funcţiona şi ca un centru de comandă. Potrivit inventatorului, SMARTISU este un prototip evaluat la 100.000 de euro, din care doar maşina de teren costă 25-30.000 de euro.

„Poate vedea un om de la 6 kilometri. Are acces în zone în care alte platforme nu pot ajunge în acest moment, zone greu accesibile. Gândiţi-vă cât de folositoare ar fi fost în Turcia, unde ar fi identificat căldura umană, putând găsi victime în viaţă sub dărâmături. În plus, are un centru de comandă care transmite date, o funcţie extrem de utilă la intervenţii.

Maşina este utilă şi la Poliţia de Frontieră, care deja vede cu camere sale termo traficanţi de ţigări, să zicem, dar nu poate ajunge la ei, ca să-i prindă, dacă este un teren accidentat. Cu siguranţă, la accidentul pilotului Iovan am fi ajuns primii la faţa locului. Nu există în lume un astfel de produs ca al nostru”, spune Văsii pentru Mediafax. Inventatorul doreşte ca platforma să intre în „flota” ISU, pentru a salva oameni, însă nu ştie dacă poate învinge birocraţia.

Haosul din Munţii Apuseni ar fi putut fi evitat cu SMARTISU

9 ani s-au împlinit pe 20 ianuarie de la tragedia aviatică din Munţii Apuseni, în urma căreia a murit pilotului Adrian Iovan şi o studentă la Medicină, Aura Ion. Pe lângă cele două victime, au rămas în memoria colectivă eşecul intervenţiei de căutare organizată de autorităţi, dar şi imaginea celor trei eroi din comuna Horea care au ajuns primii la locul accidentului, după mai bine de cinci ore de bâlbe ale instituţiilor statului.

Singurele efecte au fost câteva demisii ale unor şefi, în timp ce anchetele penale au fost astupate. Nici până astăzi, autorităţile nu au fost capabile să explice organizarea haotică a activităţilor de căutare, precum şi imposibilitatea ca un avion prăbuşit să nu poată fi găsit pentru o perioadă atât de lungă de timp.

Ideea construirii acestei platforme revoluţionare i-a venit lui Văsii după acest caz tragic, potrivit MediaFax.ro.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut