Zeci de mașini din Polonia au fost surprinse încâlcând arii protejate din Parcul Natural Apuseni. Rangerii au dat amenzi de 50.000 lei.
În urma patrulelor efectuate în 29 aprilie 2024, de către rangerii din cadrul RNP Romsilva – Administrația Parcului Natural Apuseni, au fost identificate încălcări ale legislatiei naționale în ariile naturale protejate, de către un număr de 22 autovehicule înmatriculate în Polonia.
Zeci de mașini din Polonia au fost surprinse încâlcând legea în ariile protejate din Parcul Natural Apuseni
Toate aceste persoane au fost oprite, legitimate, iar ulterior încadrării faptelor conform prevederilor legale au fost aplicate de către rangerii parcului sancțiuni în cuantum de 50.000 lei pentru nerespectarea regulilor privind accesul cu vehicule motorizate în afara drumurilor publice în ariile naturale protejate și organizarea de manifestări sportive, pe teritoriul ariei naturale protejate, fără acordul administratorului ariei naturale protejate.
„Atenționăm toți factorii interesați privind pericolul generat de astfel de acțiuni neautorizate, iar pentru a preveni distrugerile generate de acestia la adresa naturii, vă invităm să vă implicați activ în sesizarea oricărui fapt ce poate aduce un prejudiciu ariilor naturale protejate prin următoarele mijloace de comunicare:
Tel: 0372702242 (Luni – Joi 08:00-16:30, Vineri 08:00 – 14:00)
Mail: office@parcapuseni.ro”, au transmis reprezentanții Parcului Natural Apuseni.





