Zeci de mii de funcționari publici vor fi dați afară. Guvernul a adoptat reforma administrației publice.
Măsurile de reformă din administrația publică centrală și locală, adoptate prin ordonanță de urgență de guvernul condus de Ilie Bolojan, care vor duce la eliminarea a peste 45.600 de posturi din administrația locală, din care aproape 12.800 sunt ocupate, au fost publicate miercuri seară în Monitorul Oficial.
Zeci de mii de funcționari publici vor fi dați afară. Guvernul a adoptat reforma administrației publice
Ordonanța mai prevede scăderea sporului de doctorat, creșterea progresivă a vârstei de pensionare la militari, precum și schimbări la cumpărarea de imobile și mașini ori la amenzile de circulație.
Ce reduceri de posturi se vor face în administrație
Unul dintre principalele puncte ale ordonanței care vizează reforma administrației este cel legat de reducerea numărului posturi din administrația locală, a anunțat Guvernul.
Numărul maxim al posturilor corespunzător fiecărei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale se reduce cu 30%. Reducerea cu 30% a numărului de posturi nu trebuie să conducă la depășirea unui procent mai mare de 20% aplicat posturilor ocupate.
Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului/al consiliului județean, precum şi instituțiile publice locale înființate prin hotărâri ale autorităților deliberative se realizează până cel târziu la data de 1 iulie 2026.
Alternativ și temporar, în anul 2026, se pot diminua cheltuielile salariale pentru posturile ce ar trebui desființate. În acest caz, în anul 2027 se vor reduce posturile.
La acestea se adaugă reduceri de personal la prefecturi (25%), în ministere (10%, cu anumite excepții) și la numărul de consilieri din cabinetele demnitarilor atât la nivel central, cât și local.
„În ceea ce privește posturile desființate la autoritățile locale, acest sistem generează 12.794 de posturi ocupate reduse, de asemenea 26.802 posturi vacante reduse și un număr de 6.102 posturi reprezentând reducerea consilierilor personali ai celor aleși în funcții de demnitate la nivel local, în total 45.698 de posturi, dar care o parte sunt vacante, o parte sunt posturi ocupate”, a declarat marți seara Cseke Attila, ministrul Dezvoltării.
„În ceea ce privește prefecturile”, a mai spus Cseke Attila, „acolo modalitatea este de reducere de 25%, care, pe cifrele existente, generează o reducere de 10% a posturilor ocupate, adică 168 de posturi. Ministerul Afacerilor Interne este mandatat să stabilească procedura de reducere și instituțiile prefectului la care se reduc posturi. În ceea ce privește numărul de consilieri la nivel central, de la cabinete, acesta este de 192 de posturi”, a spus ministrul.
Schimbări la norma de personal pentru poliția locală
Ordonanța de urgență revizuiește norma de personal pentru poliția locală (de la 1/1.000 locuitori la 1/1.200 locuitori) și serviciile de pază (de la 1/5.000 locuitori la 1/6.500 locuitori) și condiția ca localitățile sub 4.500 locuitori să poată înființa poliție locală doar dacă cheltuielile secțiunii de funcționare sunt asigurate integral din venituri proprii, cu maximum 3 posturi.
Actul a introdus posibilitatea ca prin hotărâre a autorității deliberative să se majoreze/diminueze numărul maxim de posturi pentru serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor sau/și pentru poliția locală, cu încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit de instituția prefectului.
Potrivit estimărilor Guvernului, aplicarea acestor măsuri vor conduce la reducerea numărului de posturi cu aproximativ 45.600 și la diminuarea cheltuielilor de personal, în anul 2026 cu peste 1,6 miliarde de lei, iar în anul 2027 cu peste 3 miliarde de lei.
Modificări privind funcția publică
Ordonanța prevede mobilitatea prin rotație, prin ocuparea postului pentru o perioadă (mandat) de 3 ani (înalt funcționar public) și 5 ani (funcțiile publice de conducere sensibile din autorități publice centrale), reînnoibil o dată pe același post în aceeași instituție + Evaluarea multianuală la finalul mandatului.
Alte schimbări:
- Exercitarea funcțiilor publice cu timp parțial – pentru autoritățile publice locale, posibilitatea ocupării posturilor cu ½ normă, inclusiv a 2 funcții publice cu timp parțial în aceeași instituție sau instituții diferite, în situația reorganizării activității
- Evaluarea pe bază de cadre de competență și indicatori obligatorii de performanță (reprezintă cel puțin 50% din nota aferentă evaluării obiectivelor funcționarilor publici de execuție și de conducere); reglementarea mecanismului de verificare a cunoștințelor specifice prin testare în cadrul procesului de evaluare
- Se revine la nr. de posturi anterior modificării aduse prin Legea nr. 296/2023, respectiv: serviciu 7+1 (comparativ cu 10+1 cât este acum), direcție 15+1 (comparativ cu 20+1 cât este acum), direcție generală 25+1 (comparativ cu 35+1 cât este în prezent) normativele de personal se vor aplica și pentru personalul contractual
- Se stabilesc noi limite maxime pentru personalul de la cabinetele demnitarilor. Numărul consilierilor pe cabinetul premierului se reduce de la 9 la 5, cel pentru cabinetul viceprim-ministrului cu portofoliu și ministrului se reduce de la 6 la 5, cel pentru cabinetul viceprim-ministrului fără portofoliu, secretarului general al Guvernului, șefului Cancelariei Prim-Ministrului, se reduce de la 4 la 3, pentru secretar de stat și consilier de stat se reduce de la 2 la 1. Reducerea numărului de posturi se va aplica și pentru cabinetele aleșilor locali.
Excepții de la reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal
Ordonanța de urgență prevede reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal, față de cheltuielile de personal înregistrate în anul 2025. În același timp, reducerile cheltuielilor salariale realizate de ministere anul trecut vor fi luate în calcul la efectuarea reducerii totale de 10%.
Pe de altă parte, anumite instituții sunt exceptate de la reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal, însă la pachet cu implementarea unor măsuri compensatorii.
Fac excepție cheltuielile de personal aferente unităților și instituțiilor din învățământul de stat, spitalelor publice, serviciilor publice de ambulanță și a centrelor medicale de diagnostic și tratament ambulatoriu, a cheltuielilor de personal aferente instituțiilor publice din domeniul culturii aflate în subordinea sau coordonarea autorităților administrației publice centrale precum și a cheltuielilor de personal aferente instituțiilor publice din familia ocupațională „Apărare, ordine publică și securitate națională”.
În privința măsurilor compensatorii, Ordonanța de urgență prevede reducerea sporului de doctorat, creșterea treptată a vârstei de pensionare la militari, un nou sistem de clasificare a spitalelor și un sistem de salarizare după performanță.
Vârsta de pensionare la militari va crește progresiv
Pentru instituțiile publice din familia ocupațională „Apărare, ordine publică și securitate națională”, reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal este compensată de efectele generate de implementarea reformei sistemului pensiilor militare de stat.
„În termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Guvernul va aproba, la propunerea Ministerului Apărării Naționale și a Ministerului Afacerilor Interne, modificarea și completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, în scopul creșterii etapizate și progresive a vârstei standard de pensionare, cu aplicarea unor măsuri tranzitorii și fără afectarea persoanelor care îndeplinesc condițiile legale pentru obţinerea unei pensii de serviciu la data adoptării actului normativ.”
Sporul de doctorat, redus cu 450 de lei brut
În domeniul Educației, ordonanța prevede reducerea sporului de doctorat de la 950 de lei brut la 500 de lei brut.
Mai exact, personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 500 lei brut lunar, care se acordă lunar numai dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar.




