Ziua Țării Moților se va sărbători pe 10 septembrie. Nicușor Dan a promulgat legea.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, în martie, un proiect de lege pentru instituirea zilei de 10 septembrie ca Ziua Țării Moților. Nicușor Dan, președintele României, a promulgat legea.
Ziua Țării Moților se va sărbători pe 10 septembrie. Nicușor Dan a promulgat legea
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 10 septembrie ca Ziua Țării Moților și, potrivit acestuia, cu acest prilej autoritățile publice, autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice de cultură din țară și străinătate, precum și organizațiile aparținând minorităților naționale pot organiza activități culturale, sociale, educative și artistice prin care să fie promovate istoria, tradițiile, obiceiurile și patrimoniul cultural al Țării Moților.
„Autoritățile administrației publice centrale și locale, serviciile publice deconcentrate cu atribuții în domeniile culturii, turismului și educației, precum și instituțiile de învățământ superior pot acorda sprijin material, financiar și logistic pentru organizarea de evenimente culturale și educative dedicate Zilei Țării Moților, în limita resurselor financiare și logistice disponibile”, potrivit proiectului.
Cu ocazia sărbătoririi anuale a Zilei Țării Moților, Agenția Națională de Presă AGERPRES, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot produce, difuza sau redifuza conținut editorial care promovează acțiunile și activitățile realizate cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Țării Moților.





