luni, iulie 1, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăInternaționalSUA vor livra Uniunii Europene 50 de miliarde de metri cubi de...

SUA vor livra Uniunii Europene 50 de miliarde de metri cubi de gaze lichefiate în 2023: Se va reduce dependența de Rusia

Date:

Știri relevante

spot_img

Uniunea Europeană va primi anul acesta din SUA 50 de miliarde metri cubi (bcm) de gaze naturale lichefiate (GNL) pentru a compensa lipsa livrărilor ruseşti şi pentru reducerea dependenţei blocului comunitar de energia din Rusia.

Informaţia este inclusă în raportul anual publicat marţi de Grupul operativ comun privind securitatea energetică UE-SUA, care şi-a prezentat realizările şi perspectivele privind viitorul.

În 2023, grupul va continua să se concentreze pe şocurile de pe piaţa energiei şi pe preţurile ridicate ale acesteia, provocate de invadarea Ucrainei de către Rusia, se arată în comunicatul comun emis de Casa Albă şi Comisia Europeană, înaintea reuniunii de marţi a Consiliului pentru energie UE-SUA.

SUA vor livra Uniunii Europene 50 de miliarde de metri cubi de gaze lichefiate în 2023

La un an de la înfiinţare, grupul a înregistrat progrese importante în îndeplinirea obiectivelor sale de reducere a dependenţei blocului comunitar de energia din Rusia, dar statele membre UE încă nu reuşesc să se aprovizioneze cu suficiente gaze naturale lichefiate pentru a înlocui gazele ruseşti.

Priorităţile grupului în acest an includ evaluarea continuă a pieţelor GNL şi asigurarea unor livrări de 50 de miliarde metri cubi de gaze naturale lichefiate din SUA în Europa, reducerea emisiilor de metan, măsuri de eficientizare şi de economisire a energiei.

Citește și: FOTO „Untold-ul” pe vremuri: Târgul de Fete de la Găina, record de audiență în 1963. A fost prezent și Gheorghe Gheorghiu Dej

În următoarele luni, grupul va continua să facă eforturi în vederea unui nivel ridicat al livrărilor de GNL din SUA în Europa, de cel puţin 50 de miliarde bcm, pentru a asigura umplerea facilităţilor de stocare pentru următoarea iarnă.

Platforma UE de energie va lansa primele licitaţii comune în mai 2023, iar la aceste licitaţii nu pot participa furnizorii de gaze din Rusia.

Statele Unite şi-au majorat semnificativ obiectivul de a asigura livrarea a încă 15 miliarde bcm gaze naturale lichefiate către UE. În 2022, exporturile americane către Europa s-au situat la 56 bcm, în creştere de la 22 bcm în 2021.

Uniunea Europeană a fost cea mai mare destinaţie pentru exporturile SUA de LNG, reprezentând peste 52% din livrări.

Citește și: Inteligența Artificială îi sperie pe cercetători: „Dacă cineva construiește o IA prea puternică, toată lumea de pe Pământ va muri”

La finalul lui 2022, gazele ruseşti reprezentau doar 16% din importurile UE de gaze, în scădere faţă de un nivel de 37% în martie 2022.

În perioada august 2022 – ianuarie 2023, UE a redus cererea de gaze naturale cu 19%, inclusiv prin scăderea folosirii electricităţii, măsuri de eficientizare a energiei în sectorul rezidenţial şi identificarea unor soluţii digitale noi pentru a-i ajuta pe consumatori să economisească bani, potrivit Agerpres.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut