Cod galben de instabilitate atmosferică pe 31 iulie, cu ploi torențiale, descărcări electrice și riscul apariției vijeliilor. Oamenii sunt sfătuiți să se pregătească pentru condiții meteorologice severe, valabile până mâine dimineață.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 31 iulie, ora 10 – ora 21 în mai multe județe se anunță cod galben de ploi, vijelii și grindină.
Cod galben de ploi, vijelii și grindină în Alba și alte județe din țară
Alertă oficială
Va fi instabilitate atmosferică local în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova și în zona montană, ce se va manifesta prin perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp și pe alocuri de peste 30…40 l/mp.
Notă: Astfel de fenomene vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse.
Vântul va avea intensificări în extremitatea de sud-vest a ţării.