miercuri, iulie 3, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateMarele premiu al etapei județene Alba ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială” a fost...

Marele premiu al etapei județene Alba ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială” a fost adjudecat de echipa Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj

Date:

Știri relevante

spot_img

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) Sucursala Alba a organizat în premieră pe 15 aprilie semifinala județeană ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială” – ediția a II a, competiție de planuri de afaceri, parte a programului național adresat liceenilor și organizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Timișoara, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Asociația Națională a Antreprenorilor.

Anul acesta programul se va desfășura în peste 20 de județe, urmând ca marea finală să fie organizată în luna mai, la București. În cadrul etapei județene, organizate în parteneriat Inspectoratul Școlar Județean Alba, au fost premiate cele mai bune planuri de afaceri prezentate de cele 8 echipe formate din 44 de liceeni de la 7 licee: Colegiul Economic ,,Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia, Liceul Tehnologic din Sebeș, Colegiul Național ,,Inochentie Micu Clain” din Blaj, Colegiul Național ,,Avram Iancu” din Câmpeni, Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, Liceul Tehnologic din Aiud și Liceul Tehnologic ,,Ion D. Lăzărescu” din Cugir.

Anul acesta, 700 de liceeni de la 7 licee din 6 localități din județul Alba au participat la orele de educație antreprenorială, susținute de 10 antreprenori voluntari, în cadrul “Maratonului pentru Educație Antreprenorială”, un parcurs educațional meticulos conceput pentru a-i susține în explorarea vocației și în dezvoltarea competențelor antreprenoriale aplicabile în mediul de afaceri real, și care culminează cu competiția de planuri de afaceri.

În cea de a doua ediție a ”Maratonului pentru Educație Antreprenorială”, începând cu luna ianuarie și până în prezent, au participat la orele de educație antreprenorială peste 12.000 de elevi din peste 130 de licee din 40 de localități din țară, din peste 20 de județe. Orele de educație antreprenorială au fost susținute de peste 150 de antreprenori. Etapele județene au debutat pe 21 martie la Galați, aceasta fiind urmată de cea din Timiș pe 4 aprilie, Brașov pe 8 aprilie, Brăila pe 10 aprilie. Semifinale ale competiției de planuri de afaceri vor avea loc și în județele: Arad, Bihor, Buzău, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Iași, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Tulcea și Mun București. De anul acesta programul a fost preluat și de către Republica Moldova.

Marele premiu al semifinalei județene din Alba a fost adjudecat de elevii Colegiului Național ,,Inochentie Micu Clain” din Blaj care au avut ca profesor coordonator pe Diana AFTENIE, cu proiectul  Zazen Vision”. Această idee de afacere oferă soluții integrate pentru optimizarea performanței de vânzări B2B, combinând tehnologie avansată și expertiză în vânzări pentru a furniza servicii personalizate care îmbunătățesc procesele de vânzare și generează rezultate tangibile, pe o nișă de marketing online în creștere.

Pe locul al doilea s-a clasat proiectul numit ”Iris Photo”, creat de elevii Liceul Tehnologic din Aiud împreună cu profesor coordonator Emilia Camelia OȚEL și Emeșe BAȘA. Este o idee inovatoare de afacere care presupune fotografierea în detaliu a irisului.

Locul al treilea a revenit proiectului „Prieteni cu zâmbetul”, care presupune organizarea de evenimente dedicate copiilor în domeniul divertismentului, animației, și alte evenimente sociale, proiect realizat de echipa Liceul Tehnologic din Sebeș împreună cu doamnul profesor coordonator Vasile CREȘTIN.

Cele trei echipe finaliste au fost răsplătite cu premii în bani. Echipa clasată pe locul I a primit un premiu în valoare de 3.000 de lei, cea de pe locul II a fost premiată cu 2.000 de lei, în timp ce echipa de pe locul III a fost recompensată cu 1.000 de lei. Mai mult decât atât, călătoria lor spre succes nu se oprește aici. Echipele finaliste vor participa la marea finală din București, unde își vor măsura forțele cu cei mai buni dintre cei buni.

Echipele au fost îndrumate de mentori din rândul oamenilor de afaceri din județul Alba: Lucian OPREAN – XEROM, Carmen BOTEAN – VITAS I.F.N., Alina HĂRĂGUȘ – TAO MEDIA, Ciprian Oltean – NEW WAY INSTAL, Estera UȚIU – Risk Control Strategies, Cosmin STANCIU – Grupul de firme CTC.

”Temelia acestui proiect este VOCAȚIA și îmi place să cred că este datoria generației noastre să dăm încredere, forță, curaj și mai ales instrumente celor care sunt astăzi în sistemul de învățământ. Antreprenori sau nu, angajați sau angajatori, birocrați, artiști, medici, avocați, jucătorii pieței muncii de mâine își câștigă reperele astăzi, iar direcția trebuie să fie una sustenabilă, pozitivă și mai ales solidă.

Maratonul pentru Educație Antreprenorială, desfășurat în aproape jumătate de România, este un efort al unei pături sociale, numită generic antreprenori, pe suișul abrupt al curbei recunoștinței, iar eforturile sucursalei CONAF Alba au demonstrat că suntem reprezentativi, nu doar la nivel național ci și în comunitățile locale, atât de frumos definite cultural” , a declarat Cristina CHIIRAC, președinta CONAF.

Evenimentul a fost moderat de Călin IEPURE, expert în public speaking, arta influenței, improvizație, negociere și creșterea vânzărilor. Au participat în calitate de speakeri: Președinta CONAF Sucursala Alba, Adriana DUNA, Președinta CONAF Cristina CHIRIAC, Primarul Municipiului Alba Iulia, domnul Gabriel PLEȘA,Viceprimarul Municipiului Alba Iulia, domnul Marius FILIMON, Președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion DUMITREL, Prefectul Județului Alba, domnul Nicolae ALBU, Inspectorul Școlar General, domnul Cornel SANDU.

Proiectele au fost jurizate de: fondator, asociat și manager în Clinicile Medici’s Timișoara, domnul Adrian BĂDESCU, Vicepreședintă CONAF și Fondatoarea Kids in Business, doamna Nicoleta MUNTEANU, Președinte al Asociației Medicale pentru Excelență în Sănătate și Președinte al Patronatului Antreprenorilor din Domeniul Medical, doamna Adina ALBERTS, arhitect și director al firmei de arhitectură UNITH2B Architects, membru fondator și membru board al Asociației Societăților de Arhitectură din România ASAR, liderul de proiect Antreprenorești-Adoptă un Sat doamna Hildegard BRANDL, Directorul General al Vitas România, domnul Cristian JURMA.

Pe parcursul evenimentului, patru invitați speciali le-au vorbit adolescenților despre poveștile lor de succes și câtă vocație, pasiune și muncă au stat la baza acestuia: Președintele Consiliului de Administrație – TRANSAVIA, domnul Dr.Ing. Ioan POPA, Director General PEMA Electrotehnic,doamna Laura Marieta MOGA, fondatorul IPEC din Alba Iulia, domnul Cristian COVACIU, directorul Casei de Cultură a Studenților Alba Iulia, domnul Gheorghe BERGHIAN

Acest program amplu beneficiază de o colaborare exemplară din partea inspectoratelor școlare județene, care își unesc forțele cu societate civilă pentru creșterea oportunităților educaționale și profesionale pentru liceeni. Maratonul pentru Educație Antreprenorială este susținut integral de companiile românești, care demonstrează astfel o încredere profundă în potențialul și viitorul României. Acest parteneriat între sectorul public, nonguvernamental și cel privat creează un ecosistem favorabil inovării și succesului, evidențiind o comunitate unită în susținerea aspirațiilor tinerilor.

Programul este susținut de Auchan România (Gold partner) și Vodafone Business (Brave partner).

Acest eveniment nu ar fi fost posibil fără susținerea partenerilor: Primăria Municipiului Alba Iulia, Consiliul Județean Alba, Inspectoratul Școlar Județean Alba, Camera de Comerț și Industrie Alba, și sponsorilor locali: Ari Tour, Bloom Flower Studio, De la Georgia, Domeniile Mar’tinuzi, Transprima, La Conac, Elit, Led Trading, Eladerm, Transavia, Transeuro, Transilvania Nuts, Caresta, Sicofarm, Seven Stars, OpenDesign, Pensiunea Element, Nutribon, Vitas România și Florăria ȘoȘa.

Parteneri Media: Profit TV, AGERPFRES, Capital, Wall Street, Vocea Vâlcii, Financial Intelligence, The Woman, TV Brașov, Ultima oră, Media Consulta, Antena 3 Constanța, Săptămâna Financiară, La pas prin Brașov, Events Max, Energynomics, SpotMedia, Club Antreprenor, Business Mark, 365 Transilvania, Evenimentul Zilei, Revista Cariere, România Pozitivă, BIZ, Curs de Guvernare, Tranzit, EM360, Focus Energetic, City TV Constanța, Business Review, E-Femeia, Mașini Utilaje, Info Financiar, Bizzi Live, Chindia Media, Juridice, Obiectiv Vocea Brăilei, Observator De Timiș, KLARMEDIA – monitorizare media.

Programul este iniţiat ca urmare a acordului de Parteneriat – PACTUL PENTRU EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ pentru susținerea și dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul tinerilor, semnat de CONAF cu Ministerul Educației și Cercetării în anul 2019 și prelungit în anul 2022 pentru încă 4 ani.

MARATONUL pentru EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ este MARCĂ ÎNREGISTRATĂ de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut