Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a făcut public un anunț, prin intermediul paginii sale de Facebook, că în seara zilei de 24 de mai vor fi efectuate intervenții de dezinsecție.
Conform postării publicate de acesta, sunt precizate următoarele:
„Primăria Municipiului Sebeș aduce la cunoștința cetățenilor că în cursul serii de miercuri, 24 mai 2023, în funcție de condițiile meteorologice, se vor desfășura intervenții de dezinsecție pe raza domeniului public al Municipiului Sebeș. Produsele folosite sunt avizate de Ministerul Sănătății. Persoanele cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii, sunt rugați să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat. Intervențiile sunt monitorizare de reprezentanții Serviciului Public de Administrare a Patrimoniului Sebeș și de Poliția Locală a municipiului.”