Un tânăr de 30 de ani din Cluj-Napoca a intrat cu motocicleta într-un cap de pod pe drumul DN 67C, Șugag-Oașa, după ce a pierdut controlul vehiculului. Bărbatul a ajuns la spital.
Potrivit IPJ Alba, la data de 9 august 2023, în jurul orei 10,30, un tânăr de 30 de ani, din municipiul Cluj Napoca, județul Cluj, în timp ce conducea o motocicletă pe DN 67 C, în direcția Șugag–Oașa, la kilometrul 118 +600 de metri a pierdut controlul asupra acesteia și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
Accident grav pe DN 67C, Șugag-Oașa
În urma accidentului, motociclistul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate.