miercuri, iulie 3, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăSportAu scris istorie! România s-a calificat în sferturile Campionatului European de volei...

Au scris istorie! România s-a calificat în sferturile Campionatului European de volei după 40 de ani. Meci infernal cu Croația

Date:

Știri relevante

spot_img

Au scris istorie! România s-a calificat în sferturile Campionatului European de volei după 40 de ani. Meci infernal cu Croația.

Naţionala României s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale Campionatului European de volei masculin – CEV EuroVolley 2023, vineri seara, la Varna, după ce a învins Croaţia cu scorul de 3-2 (25-17, 25-20, 17-25, 26-28, 15-12).

Au scris istorie!

Tricolorii s-au impus după mai bine de două ore de joc (2 h 13 min), într-un meci în care au arătat oscilaţii de formă, dar şu putere de revenire.

România a avut 2-0 la seturi, dar a fost egalată, 2-2, deşi a condus cu 24-23 în setul al patrulea. Echipa antrenată de Sergiu Stancu a dominat tiebreak-ul, în care a condus cu 6-2, a fost egalată, 8-8, dar a s-a impus cu 15-12.

Citește și: VIDEO Imagini de senzație cu un urs care se „joacă” cu o cameră de supraveghere instalată în Munții Apuseni: „Au miros fin”

Alexandru Raţă, cu 30 de puncte, a fost MVP-ul echipei României, Robert Adrian Aciobăniţei a contribuit cu 16 puncte, Robert Călin a adăugat 13 puncte, Marian Bala 10, iar Bela Bartha 10.

Cei mai buni croaţi au fost Petar Dirlic (29 p), Marko Sedlacek (14) şi Tino Hanzic (11).

România va juca pe 11 septembrie în sferturile de finală, contra câştigătoarei dintre Franţa şi Bulgaria (vineri, Varna, 20:30). România a învins Franţa, campioana olimpică en titre, în grupă, cu 3-1.

România nu s-a mai aflat între primele opt echipe ale continentului de 40 de ani, după ce în 1983 încheia pe locul 8.

Citește și: „Îngerul Copiilor”, medicul pediatru care a salvat mii de destine, criticat de colegi că nu a făcut avere: „Astea împliniri, nu vilele”

Campionatul European are loc în Israel, Italia, Bulgaria, Macedonia de Nord, în perioada 28 august-16 septembrie.

România s-a clasat pe locul 21 la precedenta ediţie a Campionatului European la care a participat, în 2019. Palmaresul tricolorilor cuprinde un titlu european în 1963, două medalii de argint (1955, 1958) şi două de bronz (1971, 1977).

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut