duminică, iulie 7, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateBucata de drum ce s-a rupt din autostrada A10 Sebeș-Turda după o...

Bucata de drum ce s-a rupt din autostrada A10 Sebeș-Turda după o alunecare de teren, asfaltată

Date:

Știri relevante

spot_img

La începutul lunii ianuarie a anului în curs, un tronson al autostrăzii A10 s-a rupt datorită unor alunecări de teren. De atunci și până acum, constructorul responsabil s-a ocupat de reasfaltarea acestui sector de drum. Însă, drumul nu este încă dat în folosință, având în vedere că trebuie montați parapeții și aplicarea marcajelor rutiere.

„Constructorul care realizează lucrările de reparaţii la autostrada A10, din care o bucată s-a rupt, la finalul lunii ianuarie, în urma unei alunecări de teren, a reparat carosabilul şi a turnat asfalt. 

În zona unde au loc lucrările de reparaţii se menţine însă restricţia, fiind nevoie de lucrări precum montarea parapetului de protecţie şi aplicarea marcajelor rutiere.

Iniţial, tronsonul de autostradă care trece prin zona de nord a municipiului Alba Iulia a fost închis, la 31 ianuarie, pentru 30 de zile. Termenul a fost prelungit ulterior la 90 de zile. 

Compania italiană Pizzarotti este cea care a realizat primul lot din autostrada A10 Sebeş-Turda. În condiţiile în care lucrarea este în garanţie, reparaţiile se fac pe banii constructorului, au precizat oficialii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.”, conform news.ro.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut