miercuri, iulie 3, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateColegii elevului de 15 ani care a sărit de la etajul 4...

Colegii elevului de 15 ani care a sărit de la etajul 4 al Liceului Militar, tulburați după tragedie. Primesc consiliere psihologică

Date:

Știri relevante

spot_img

Cazul elevului de 15 ani care s-a sinucis la Colegiul Militar din Alba Iulia a lăsat urme în rândul colegilor săi. Aceștia primesc consiliere psihologică.

Colegii de clasă şi cei de cameră ai elevului de 15 ani, de la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, care a murit joi după ce a căzut de la etajul patru, primesc consiliere psihologică.

Colegii elevului de 15 ani care a sărit de la etajul 4 al Liceului Militar, tulburați după tragedie. Primesc consiliere psihologică

Psihologul şcolar al unităţii de învăţământ a vorbit, după producerea tragediei, cu colegii de clasă ai elevului decedat, precum şi cu cei cu care acesta împărţea dormitorul.

De asemenea, psihologul este la dispoziţia tuturor elevilor care simt nevoia de a primi consiliere, potrivit adevărul.ro.

Potrivit ghidului de consiliere şi orientare în cariera socio-profesională, publicat pe site-ul Colegiului, în unitatea de învăţământ militar se oferă consiliere suportivă/de criză.

Citește și: Cine este Lukas, băiatul care s-a aruncat de la etajul 4 al Liceului Militar din Alba Iulia: Avea planuri mari cu viața lui

Joi dimineaţa, un elev din clasa a IX-a a decedat în urma unei căderi de la etajul patru al clădirii instituţiei de învăţământ, în zona dormitoarelor.

Circumstanţele producerii tragediei sunt cercetate de o comisie condusă de locţiitorul comandantului Colegiului.

„În dimineaţa zilei de 11 ianuarie, în jurul orei 8,00, un elev al Colegiului Naţional Militar ‘Mihai Viteazul’ Alba Iulia a fost găsit în stare de inconştienţă, în urma unei căderi de la etajul patru al clădirii, în zona dormitoarelor.

A fost apelat serviciul de urgenţă 112, dar, cu toate eforturile echipei medicale ajunse la locul incidentului, care i-a acordat primul ajutor, elevul a decedat”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanţii Colegiului.

Citește și: Un elev de 15 ani de la Liceul Militar din Alba Iulia s-a aruncat de la etajul 4 al clădirii. A lăsat un bilet de adio

Elevul avea 15 ani, iar la admiterea în Colegiul Militar a susţinut evaluarea psihologică, fiind declarat apt, arată sursa citată. 

Cazul este cercetat de Poliţia municipiului Alba Iulia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut