Un medic bucureștean a renunțat la o carieră la Spitalul Floreasca din Capitală ca să îngrijească moții din județul Alba. Mergea la pacienți cu sania trasă de cai.
Un medic născut în Bucureşti şi care ar fi putut rămâne în Capitală, unde a şi lucrat ca stagiar la Spitalul Floreasca, după terminarea facultăţii, pe care a absolvit-o cu 10, este, de 30 de ani, medicul “moţilor” dintr-o comună din Munţii Apuseni, cu sate şi cătune răsfirate pe zeci de kilometri.
Medicul care a renunțat la o carieră în București ca să îngrijească moții din județul Alba
“Chiar dacă aş fi putut avea o carieră diferită în medicină, mie îmi face plăcere ceea ce fac acum. Nu regret sub nicio formă. Oricând aş lua-o de la capăt”, a spus Christian Ciubotărescu, întrebat dacă are momente în care regretă decizia de a opta pentru o carieră în mediul rural, într-o zonă montană, departe de oraşul în care s-a născut.
Pasionat încă din liceu de speologie, Christian Ciubotărescu şi-a dorit să profeseze într-o zonă carstică.
Citește și: Povestea Mariei, femeia din Alba Iulia care la 42 de ani s-a înrolat în armată. Inspirată de fiica ei
“Sunt bucureştean, părinţii mei la fel, acolo am făcut facultatea. Însă eu am fost pasionat din liceu de speologie, adică de explorarea şi descoperirea peşterilor, după cum spunea Emil Racoviţă, ‘m-am îndrăgostit de studiul lucrurilor care se găsesc sub pământ’.
Am lucrat în Bucureşti, la Spitalul de Urgenţă, actualul Spital Floreasca. (…) Ca principiu, pe vremea respectivă se spunea că posturile de medici sunt ‘undeva pe unde trece trenul’ şi ‘unde nici nu trece, nici nu se aude'”, a menţionat medicul.
Urmărind “Viaţa medicală”, revistă unde se publicau, atunci, locurile unde erau cabinete medicale disponibile, Christian Ciubotărescu a descoperit că erau trei în zone carstice, şi anume în Mehedinţi, Bihor şi Alba.
“Mi-am ales Gârda de Sus, zona cu platoul cu Gheţarul de la Scărişoara. Se întâmpla în 1993”, a precizat acesta.
Mergea cu sania trasă de cai la pacienți
Medicul îşi aminteşte cum iarna mergea cu sania trasă de cai pentru a putea ajunge la pacienţi şi foarte mult pe jos, într-o comună care “de la cap la cap ar fi cam 40 de kilometri”, cu sate împrăştiate pe toată suprafaţa muntelui.
“Gârda de Sus are 17 sate, fiecare sat având mai multe cătune. De mers era foarte dificil, mergeai foarte mult pe jos.
Nu aveai cum să ajungi nici măcar în apropierea zonelor respective iarna, când nu se deszăpezea nimic, era complet închis. Se circula parţial cu sania trasă de cai.
Nici asta nu era o aventură foarte plăcută, fiindcă oricâte pături ţi-ai pune peste genunchi şi te-ai acoperi, dacă stai aşa trei-patru ore, mai bine mergi pe jos trei-patru ore, că îngheţi.
De prin noiembrie până aproape de mai, în aprilie încă mai era zăpadă”, îşi aduce aminte doctorul moţilor din Gârda de Sus.
Nici în ceea ce priveşte transportul spre oraş nu era simplu, la vremea aceea.
“Era o linie de autobuz mai importantă, se numea ‘rapida’, care lega Oradea şi Alba Iulia. Aşa-i spuneau localnicii, ‘rapida de Oradea’, în sensul că nu oprea neapărat peste tot, în toate localităţile, dar cine îi făcea semn oprea.
Infrastructura rutieră s-a dezvoltat, mi-am cumpărat maşină între timp. Sunt mai multe opţiuni de transport faţă de cum era atunci când am venit, când doar câteva persoane îşi permiteau să aibă maşină. Era dificil atunci”, menţionează medicul.
Nici să vorbească la telefon cu părinţii şi prietenii nu a fost uşor multă vreme.
“Era telefon cu manivelă. Era un telefon fix, cu manivelă, în momentul în care învârteam de manivela respectivă suna la o centrală aici, în Gârda.
Centrala de aici făcea legătura cu centrala din Câmpeni, aceasta cu cea din Alba Iulia şi abia apoi, de la Alba Iulia se putea vorbi direct la Bucureşti. În perioada respectivă era un fel de telefonul fără fir, prin centraliste”, îşi aduce aminte, amuzat, bărbatul.
În ceea ce priveşte oraşul în care s-a născut, unde locuiesc fratele şi sora sa, medicul spune că nu mai merge foarte des la Bucureşti, după ce părinţii săi au decedat, “poate de două ori pe an”.
“…Nu mi-ar face plăcere să trăiesc într-un oraş. Nu vorbim doar de Bucureşti. Singurul lucru care lipseşte este interacţiunea directă.
Nu poţi să ai experienţa unei piese de teatru văzute în sala unui teatru cu ceva filmat. În schimb, partea de cultură, de natură din zonă este cea care m-a determinat să rămân aici”, a conchis medicul de familie din Gârda de Sus, potrivit Agerpres.
