luni, iulie 8, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăEducațiePreședintele Consiliului Județean Alba le cere profesorilor să se întoarcă în școli:...

Președintele Consiliului Județean Alba le cere profesorilor să se întoarcă în școli: „E momentul să fim înțelegători, raționali și echilibrați”

Date:

Știri relevante

spot_img

În plină grevă a sistemului educațional, Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a publicat un comunicat cuprinzător cu privire la situația educației din teritoriu, solicitând în final întoarcerea profesorilor la catedră.

Domnul Dumitrel a ținut să menționeze, în deschiderea comunicatului, propriile demersuri de la cârma Consiliului Județean pentru educație:

„Am susținut și voi susține întotdeauna dascălii și educația. Sunt piatra de temelie a unei țări educate. Am creat un parteneriat puternic cu școlile Albei, din prima zi de mandat ca președinte al Consiliului Județean Alba. Vom investi în următoarea perioadă 33 de milioane de euro în modernizarea și dotarea școlilor din Alba. Sunt cele mai importante investiții din ultimii 33 de ani, prin PNRR.”

Soluțiile date de Guvern, primul pas

Acesta recunoaște că ceea ce a pus Guvernul este doar un pas, deși consideră a fi soluționate mare parte din revendicările sindicatelor:

„Guvernul Ciucă a rezolvat mare parte din doleanțele legitime ale dascălilor, într-un an complicat. E doar primul pas. Vor urma și alții, conform înțelegerii între sindicatele din învățământ și guvern. La rândul meu, în calitate de Președinte, am solicitat guvernului să trateze cu maximă seriozitate revendicările legitime ale dascălilor.”

Părinții și copiii, luați din arsenalul șantajului emoțional

Spre finalul postării, Ion Dumitrel aduce în vedere stresul elevilor și al părinților, având în vedere sistarea totală a activității educaționale în contextul apropierii examenelor naționale. Astfel, el face un apel la înțelegere din partea cadrelor didactice:

„Pe de altă parte, sunt foarte atent și la ce se întâmplă cu elevii, în special cu cei prinși în febra examenelor. Înțeleg și neliniștea părinților.

E momentul să fim înțelegători, raționali și echilibrați. Îi rog pe profesori să se întoarcă la școală, la elevii lor dragi, și prin solidaritate să depășim acest moment dificil împreună, așa cum am mai făcut noi, aici, la Alba!”

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut