luni, iulie 8, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăCulturăTimp liber - EvenimenteVIDEO Spectacol impresionant al Tulnicăreselor din Munții Apuseni la poalele unei cetăți...

VIDEO Spectacol impresionant al Tulnicăreselor din Munții Apuseni la poalele unei cetăți din Dobrogea. Au încântat audiența

Date:

Știri relevante

spot_img

Peste 30.000 de persoane au participat la concertele din prima seară a festivalului Enisala – Unitate la cetate. Festivalul a fost deschis de grupul de tulnicărese din Munţii Apuseni, care au adus un tulnicar din Satu Mare.

Festivalul a fost deschis de grupul de tulnicărese din Munţii Apuseni, care au adus la poalele cetăţii din Dobrogea în premieră şi un tulnicar, din Satu Mare.

Spectacol impresionant al Tulnicăreselor din Munții Apuseni

“Am venit în formula de şase fete şi un tulnicar. Am vrut să fie cumva o premieră, să arătăm că şi băieţii mai păstrează tradiţia cântatului din tulnic şi consider că l-am adus pe cel mai bun de la noi”, a declarat coordonatoarea grupului de tulnicărese din Munţii Apuseni, Nariţa Crinela.

Ea a amintit că în fiecare an Maria Gligor, declarată în anul 2014 “Tezaur uman viu”, organizează tabere de tulnic la Satu Mare.

“La început, e mai greu drumul, dar după şase ani de experienţă, e uşor. Se fac şi cursuri online. Chemarea cea mai dragă mie e chemarea la joc. E cea mai frumoasă”, a afirmat Mircea Oneţ, din Satu Mare.

Una dintre cursantele grupului de tulnicărese este cântăreaţă de muzică populară şi îşi doreşte să ducă mai departe tradiţia.

“Sunt moaţă. Am ajuns la doamna Maria Gligor cu dorinţa de a-mi achiziţiona un costum popular, pentru că sunt şi solistă, şi mi-a arătat tulnicul. Mi-a povestit despre el, m-a lăsat să încerc cum este să sufli în tulnic şi aşa m-am îndrăgostit iremediabil de acest instrument.

Sunt la început de drum şi-mi doresc să fac parte din acest grup cât mai mult timp cu putinţă, pentru că vreau să duc mai departe tradiţiile şi portul popular din zona Ţării Moţilor”, a afirmat Alexandra Vereş.

În prima zi a festivalului Enisala – unitate la cetate, au cântat Plăieşii, Viţa de Vie şi Irina Rimes şi au fost demonstraţii ecvestre şi un show de drone.

“Aţi fost peste 30.000 astăzi la festivalul Enisala – Unitate la cetate. Aţi fost cel mai frumos public, la cel mai frumos festival. Vă mulţumim”, a scris în noaptea de vineri spre sâmbătă Consiliul Judeţean, pe Facebook.

Evenimentul va continua sâmbătă, începând cu ora 20,00, cu recitalurile susţinute de ansambluri lipoveneşti din judeţul Tulcea, trupa Dubin, Raluka şi Balkanic, Iuliana Beregoi, Ilie Caracas şi Iris.

Duminică, de la aceeaşi oră, vor susţine concerte Ansamblul Landâş, trupa Zagăn, Connect-R, Compact şi Zdob şi Zdub.

Festivalul este organizat de Consiliul Judeţean, Primăria comunei Sarichioi şi o firmă privată din Bucureşti, potrivit Agerpres.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut