O româncă a fost recunoscută, sâmbătă seara, la Stockholm, drept cea mai bună jucătoare de Counter Strike din lume.
Ana Dumbravă a triumfat sâmbătă seara pe scena galei organizate de HLTV, cel mai prestigios site care acoperă toate competițiile importante de Counter Strike din lume.
Cea mai bună jucătoare din lume la CS:GO a reușit să câștige, la doar 23 de ani, suma de 31 de mii de dolari în urma competițiilor la care a participat.
Ana a declarat că la început nu se pricepea de loc la joc, însă prin seriozitate și tenacitate a reușit în 2020 să ajungă campioană internațională la „Girl Gamer Festival” Dubai, iar în 2022 să câștige în cadrul celor mai mari turnee de CounsterStrike din lume, organizate în Dallas și Valencia.
Citește și: Legile Educației: Bacalaureat cu 10 probe, iar liceele pot organiza examen de admitere
Tânăra și-a descoperit pasiunea după ce, din cauza unor probleme de sănătate, a fost nevoită să renunțe la sportul pe care îl practica, fotbalul. CounterStrike-ul s-a dovedit rapid ca fiind o modalitate de a trece peste renunțarea la cariera din sportul „rege”.
„CS:GO-ul mi-a schimbat viața. Nu am crezut niciodată că voi putea ajunge aici, primul meu vis fiind cel de a juca fotbal la un nivel înalt. Din cauza unor probleme de sănătate și personale a trebuit să îmi închei activitatea. Simțeam cum ma scufundam în aceste probleme, iar singurul lucru care mă ajuta era CS:GO-ul”, a declarat Ana Dumbravă.
Esports-ul aduce din ce în ce mai mult prestigiu României. Acolo unde își îndreaptă atenția cu adevărat sute de milioane de oameni de pe întreaga planetă: spre competițiile de esports.