Probleme în Munții Apuseni după precipitații din ultimele ore. Se circulă pe o singură bandă în zona localității Gârda de Sus.
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a transmis, vineri, că în zona localității Gârda de Sus din județul Alba se circulă alternativ, pe o singură bandă.
Probleme în Munții Apuseni după precipitații
„Singura restricție este în zona localității Gârda de Sus unde este apă pe o bandă a carosabilului.
Citește și: Restricții de circulație de 1 Decembrie la Alba Iulia: Care sunt străzile închise temporar
Se circulă, alternativ, pe o bandă de circulație. Nu sunt valori mari de trafic”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.
Cod Roșu de inundații în județul Alba
Instititul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenționare de COD ROȘU de inundații și viituri în județul Alba.
Ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE PERICOL pe râul din bazinul hidrografic Arieş – bazin amonte S.H. Câmpeni (judeţul Alba).
Citește și: COD ROȘU de inundații și viituri în județul Alba. Care sunt râurile vizate de atenționare
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare în intervalul 01.12.2023 ora 15:00 – 01.12.2023 ora 20:00 pe unele râuri din bazinele hidrografice: Săcuieu şi Arieş – bazin amonte S.H. Scărişoara.