Fiecare început de primăvară reprezintă pentru localnicii din Rimetea, județul Alba, „îngroparea” iernii, gândurilor rele și a necazurilor. Ritualul „Înmormântarea Fărşangului” este un obicei sărbătorit prin muzică, costume și pantomimă.
Sute de oameni au fost prezenţi și în acest an, sâmbătă, la veritabilul carnaval care celebrează lupta dintre iarnă şi primăvară. Evenimentul oprganizat de cetele de flăcăi este păstrat încă viu de 300 de ani.
Fărşangul în sine înseamnă perioada de distracţie, de la Bobotează până la prinderea postului Paştelui, în care băieţii se duceau la fete, le făceau curte şi petreceau. Înmormântarea Fărşangului înseamnă terminarea acestei perioade şi semnifică trecerea de la rău la bine, de la iarnă la primăvară. Mai înseamnă și începutul postului înainte de Paște.
Odată cu înmormântarea Făşangului se îngroapă şi anul vechi – privit din punct de vedere agrar, nu calendaristic – cu toate relele sale şi se lasă locul pentru noul an care trebuie să fie mai bun decât precedentul. Actorii din piesa Fărşangului se costumează în urşi, ţigani, hornari, mire şi mireasă, cerşetori, preoţi, bocitoare. Alaiul format numai din bărbaţi străbate uliţele satului cu carul mortuar în care se află păpuşa Dome, ce închipuie Fărşangul, ce trebuie îngropat.
În fruntea alaiului sunt mai mulţi feciori care pocnesc din nişte bice lungi. Urmează muzicanţii, preotul, cantorul, mirele şi mireasa, perechile în costume tradiţionale şi mascaţii. În urma alaiului, într-o căruţă trasă de un măgar se află un sicriu alb, care închide simbolic iarna. După căruţă, două-trei fete „bătrâne“ bocesc şi trag după ele un butuc, semn al sterilităţii.
Figuranţii fac gălăgie şi fac gesturi violente pentru a alunga tot ceea ce este necurat. Tradiţia spune că mascaţii nu au voie să comunice întrei ei, decât prin pantomimă. Şi, asta pentru a nu fi recunoscuţi de localnici. Drept răsplată, pleacă acasă cu cârnaţi, mere, nuci, vin şi ţuică.
Străvechiul obicei seamănă mai degrabă cu un o nuntă, cu tot tacâmul de muzicanţi, preot, cantor, mire şi mireasă. Spectacolul de pe uliţele satului este general. Vrând-nevrând, iau parte şi cei care stau pe margine şi cred că sunt „feriţi” de drăcuşorii care îţi pictează pe furate faţa cu funingine.
După ce alaiul trece pe toate uliţele satului, flăcăul care joacă rolul preotului citeşte la izvorul din mijlocul comunei un fel de analiză a necazurilor şi bucuriillor din anul care a trecut. Sicriul în care este închisă simbolic iarna este distrus de flăcăii satului cu bâtele, ca mod de alungare a duhurilor rele, de îngropare a anului vechi.
În fiecare an, obiceiul este urmărit de pe margine de sute de turişti. Rimetea are aproximativ 1.000 de locuitori, din care peste 90 la sută sunt de etnie maghiară. Obiceiul a fost preluat de comunitatea maghiară din Rimetea de la saşii ardeleni care locuiau odinioară în satele învecinate. De altfel şi numele este de provenienţă germană, de la termenul Fasching (carnaval). Satul este amplasat la poalele Pietrei Secuiului, un masiv din Munţii Trascăului.
Localitatea este un adevărat muzeu în aer liber, în 1999 primind premiul „Europa Nostra“ pentru conservarea caselor tradiţionale, construite după modele medievale germane. Aici peisajul pare neatins de mâna omului, iar casele, zugravite toate în alb cu ferestre verzi, sunt aşa cum au fost construite la începutul secolului trecut. La Rimetea vin autocare din toata Europa, dar şi turişti din Japonia şi America. Zona mai este renumită pentru portul popular tradiţional şi pentru mobilierul pictat, potrivit Adevărul.ro.
