vineri, iulie 5, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăLifestyleAnimaleMotivul pentru care 75 de vulpi din județul Covasna vor fi împușcate:...

Motivul pentru care 75 de vulpi din județul Covasna vor fi împușcate: Ce spune DVSA

Date:

Știri relevante

spot_img

75 de vulpi din județul Covasna vor fi împușcate pentru a se determina eficiența vaccinării antirabice.

Direcția Sanitară Veterinară (DSVSA) a informat că vânătoarea vulpilor se va face cu sprijinul gestionarilor fondurilor de vânătoare. Aceștia trebuie să ducă animalele împușcate la Laboratorul Sanitar-Veterinar Covasna, în vederea evaluării vaccinării, conform stirileprotv.

„Având în vedere expirarea celor 45 de zile de la finalizarea campaniei de vaccinare orală a vulpilor prin distribuție aeriană de momeli vaccinale antirabice, (…) DSVSA Covasna a demarat campania de împușcare a vulpilor în vederea realizării examenelor de laborator pentru determinarea eficienței vaccinării antirabice în mediul silvatic. Vânătorii, persoanele cu atribuţii de pază şi ocrotire a vânatului, aduc vulpile împuşcate din zonele unde s-a efectuat vaccinarea antirabică cu momeli vaccinale, la LSVSA Covasna, în vederea evaluării vaccinării prin detecția markerului vaccinal (tetraciclină) şi a evaluării nivelului anticorpilor antirabici postvaccinali”, a transmis directorul DSVSA Covasna, dr. Orsi Csaba.

Acesta a punctat că vânătoarea de aici se va desfășura fără câini de vânătoare.

„Vulpile împuşcate se introduc în saci de plastic rezistenţi şi se transportă către LSVSA Covasna imediat după încheierea vânătorii – nu se acceptă vulpi în stare alterată (putrefacţie). Medicul veterinar împreună cu gestionarul fondului de vânătoare întocmesc cererea de analiză în care se va specifica: fondul de vânătoare, data efectuării vânătorii şi modalitatea de distribuţie (aeriană sau manuală) din zona în care a fost împuşcată vulpea, numărul vulpilor împuşcate şi identificate, vaccinul utilizat şi data vaccinării, numărul de identificare al vulpilor, numărul vulpilor tinere sau/şi adulte, respectiv coordonatele GPS ale locului împușcării. Examinarea probelor se va efectua în sala de necropsie a LSVSA Covasna, de către specialistul responsabil cu diagnosticul rabiei, vaccinat antirabic. Persoanele care efectuează necropsia vulpilor împuşcate vor purta echipament de protecţie, respectiv mănuşi de cauciuc, ochelari de protecţie, mască de protecţie şi halat”, a punctat directorul DSVSA Covasna.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut