vineri, iulie 5, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateRomânia devine țara din UE cu cele mai multe zile libere de...

România devine țara din UE cu cele mai multe zile libere de la stat. Încă două în plus din 2023

Date:

Știri relevante

spot_img

Senatorii PSD au depus un proiect de lege în urma căruia românii vor fi liberi de Bobotează și la praznicul Sfântului Ioan Botezătorul.

Proiectul privind acordarea liberelor legale de Bobotează și Sfântul Ion a fost adoptat.

Boboteaza și Sfântul Ion au devenit sărbători legale, iar în aceste zile, angajații vor avea liber de la stat.

Un grup de senatori PSD, în frunte cu Marcel Ciolacu, au depus un proiect de lege prin care cer ca zilele de 6 și 7 ianuarie – atunci când se sărbătorește Boboteaza și Sfântul Ioan Botezătorul – să fie libere pentru toți angajații din România.

Proiect legislativ pentru două zile libere în plus din 2023

”Propunem spre dezbatere şi adoptare iniţiativa legislativă pentru completarea alin.(l) al art.139 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, astfel încât zilele de 6 (Sărbătoarea Botezului Domnului) şi 7 ianuarie (Soborul Sfântului Proroc loan Botezătorul), sărbători deosebit de importante pentru creştinii ortodocşi, şi nu numai, să fie declarate ca zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează”, se arată în proiectul de lege depus la Senat și semnat de 60 de parlamentari PSD.

În motivare se invocă faptul că peste 86% dintre români sunt creștini și pentru aceștia, Praznicul Botezului Domnului este o sărbătoare importantă și o mare parte dintre creștini sunt ”prezenți la biserică pentru a primi Agheasmă Mare. În tradiţia ortodoxă, Sfinţirea cea Mare a apei sau Agheasmă Mare este o rânduială liturgică săvârşită doar de Bobotează”.

Tot senatorii susțin că, în strânsă legătură cu Boboteaza, este și cinstirea celui care a săvârşit Botezului Domnului, Sfântul Proroc loan Botezătorul, sărbătorit în ziua de 7 ianuarie, în fiecare an.

Invocând libertatea de religie garantată în „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”, „Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene”, „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”, „Constituţia României” și în „Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor”, senatorii vor ca cele două zile să fie libere legale pentru toți românii.

Ce zile libere legale ar putea avea românii din 2023

Dacă proiectul legislativ va deveni lege, românii vor avea 17 zile libere legale începând de anul viitor. În prezent, în calendarul zilelor libere legale din 2023, sunt 15 zile în care nu se lucrează pe parcursul unui an. Dintre acestea, Vinerea Mare, a doua zi de Paște și a doua zi de Rusalii cad întotdeauna vinerea și lunea, în timp ce celelalte 12 zile au date fixe și sunt libere doar dacă pică într-o zi lucrătoare.

Calendarul zilelor libere în 2023

1 ianuarie (duminică) – Anul Nou
2 ianuarie (luni) — Anul Nou
24 ianuarie (marți)— Ziua Unirii Principatelor Române
14 aprilie (vineri)— Vinerea Mare
16 aprilie (duminică) – Prima zi de Paște Ortodox 2023
17 aprilie (luni) — A doua zi de Paște ortodox 2023
1 mai (luni)— Ziua Muncii
1 iunie (joi) — Ziua Copilului
4 iunie (duminică) – Rusalii 2023- prima zi
5 iunie (luni) — A doua zi de Rusalii
15 august (marți) — Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (joi) — Sfântul Andrei
1 decembrie (vineri)— Ziua Națională a României
25 decembrie (luni)- Prima zi de Crăciun 2023
26 decembrie (marți) — A doua zi de Crăciun 2023

România țara din UE cu cele mai multe zile libere

România este în prezent pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește zilele libere legale. Alături de Lituania, Slovenia și Finlanda, românii au 15 zile libere pe an.

Dacă proiectul legislativ propus de PSD va trece, atunci vom conduce acest clasament european, potrivit știrileprotv.ro.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut