Scandal la Blaj între 6 bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani. Aceștia au fost reținuți de polițiști sub acuzația de tulburare a ordinii și liniștii publice, precum și de comiterea de acte de violență.
Potrivit IPJ Alba, la data de 24 septembrie 2023, polițiștii din Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani, din municipiul Blaj, care sunt cercetați pentru fapte de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.
Scandal la Blaj!
În seara zilei de 23 septembrie 2023, pe fondul unor discuții contradictorii care ar fi avut loc între 4 tineri, pe stradă, aceștia s-ar fi agresat reciproc, iar ulterior li s-ar fi alăturat alte 5 persoane.
Scandalul a fost aplanat de către echipajele de poliție care au intervenit la fața locului.
În cursul zilei de azi, 25 septembrie, cei 6 reținuți vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.