Târgul de fete de pe Muntele Găina era, pe vremuri, dincolo de un prilej de a găsi un partener sau parteneră de viață, o ocazie pentru a împărtăși povestiri și legende, una dintre acestea fiind legată de zâna ce împărțea ouă de aur fetelor sărace.
Legenda zânei și a găinii cu aripi de aur
Astfel, pe Muntele Găina, aflat în apropierea râului Arieș, se spunea că trăia o zână de o frumusețe nemaiîntâlnită, care își trăia viața într-un palat strălucitor.
Alături de zână se afla o găină cu pene de aur, care făcea în fiecare dintre zile câte 3 ouă de aur. Zâna punea mâna pe aceste ouă, pe care mai apoi le împărțea fetelor sărace care erau pe cale de a se mărita.
Trei moți, care auziseră de găina zânei și ouăle aurite, au început a se deghiza în haine femeiești, după care au intrat în palat și au furat pasărea și trei ouă de aur.
În graba lor, au scăpat din coș ouăle de aur, care s-au spart în râul Arieș, fărămiturile lor împrăștiându-se în nisipul acestuia.
Legenda și-a făcut loc și în cadrul celei mai mari manifestații din aer liber a României, la Târgul de fete de pe Muntele Găina.
Cum se pregăteau țăranii de târg
Târgul de fete era la început o întâlnire între sătenii din Vidra și Bulzeștii de Sus, care voiau să își găsească mai ușor un partener de viață. Însă, pe măsură ce acesta a continuat să se țină, a început să prindă notorietate, numărul participanților înmulțindu-se de la an la an. Astfel, prima atestare oficială a târgului datează din anul 1816, însă originea lui este mult mai îndepărtată.
Târgul avea o etapă de „încălzire”, unde feciorii veneau sâmbătă seara să cânte și să bea țuică. Duminică de dimineață își făceau apariția fetele și nevestele, iar petrecerea începea a se desfășura chiar pe creasta muntelui Găina.
Dansul popular era „proba eliminatorie”, unde flăcăii cerneau fetele care jucau de cele care schiopătau, după care se puneau familiile la masă pentru a negocia căsătoria. Tatăl băiatului avea un rol important în procesul mai mult sau mai puțin diplomat.
La final, dacă cele două familii se puneau de acord cu căsătoria celor doi, fata era urcată pe o scândură aflată în balans, la capatul căreia era pusă zestrea.
