Miercuri, 23 august 2023, un incendiu a avut loc la compartimentul motor al unui autotren care efectua traseul între Târnăveni și Cetatea de Baltă. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 14:00, iar din fericire în acel moment în tren nu se aflau pasageri.
Potrivit ISU Alba, Garda de intervenție Blaj intervine în cooperare cu SVSU Cetatea de Baltă pentru localizarea și stingerea unui incendiu în localitatea Cetatea de Baltă.
Incendiu de proporții în Cetatea de Baltă, după ce motorul unui autotren a izbucnit în flăcări
Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la motorul unui autotren, fără pasageri.
La incendiu se deplasează și o autospecială de la Detașamentul Târnăveni – județul Mureș.
La fața locului au intervenit trei autospeciale cu apă și spumă.
Update: Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului. Acesta se manifestă la compartimentul motor al unui autotren de pasageri (tren cu motor diesel) care circula pe ruta Târnăveni – Cetatea de Baltă.
Nu se aflau pasageri în acesta la momentul producerii incendiului.
La momentul de față incendiul este localizat, se lucrează la stingerea în totalitate a acestuia.
Update: Incendiul a fost lichidat.
Update: Forțele de intervenție au fost redirecționate la aproximativ 500 de metri de locul inițial deoarece, din cauza producerii incendiului la autotren s-a aprins vegetația uscată din proximitate.
Pompierii militari lucrează la localizarea și stingerea incendiului.
![](https://albapress.ro/wp-content/uploads/2023/08/pompieri-1024x704.jpg)
![](https://albapress.ro/wp-content/uploads/2023/08/pompieri-1024x704.jpg)
![](https://albapress.ro/wp-content/uploads/2023/08/pompieri-1024x704.jpg)