vineri, iulie 5, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateÎn Săptămâna Verde, Crucea Roșie Română Filiala Alba provoacă școlile să aducă...

În Săptămâna Verde, Crucea Roșie Română Filiala Alba provoacă școlile să aducă PET-uri, sticle și doze de aluminiu la Roboțelul Binelui

Date:

Știri relevante

spot_img

În Săptămâna Verde, Crucea Roșie Română Filiala Alba provoacă școlile să aducă PET-uri, sticle și doze de aluminiu la Roboțelul Binelui.

În Săptămâna Verde (22 – 26 aprilie 2024), Crucea Roșie Română Filiala Alba lansează o provocare școlilor și grădinițelor din județ să se alăture Roboțelului Binelui și să transforme deșeurile în fapte bune. Cadrele didactice și copiii sunt încurajați să aducă la cei trei roboței din județ (din Alba Iulia, Cugir și Sebeș) PET-uri, sticle și doze de aluminiu (cu sau fără sigla SGR), iar în schimbul fiecărui ambalaj reciclat, companiile Star Assembly și Star Transmission vor dona câte 1 Euro Crucii Roșii Române Filiala Alba, pentru susținerea proiectelor umanitare.  

„Crucea Roșie Română Filiala Alba a lansat o campanie inovativă, unică în România, cu dublu rol: educarea cetățenilor pentru a colecta selectiv ambalajele de băuturi și creșterea implicării cetățenilor în susținerea proiectelor umanitare.

Ne bucurăm că sute de oameni s-au alăturat deja acestei campanii și reciclează ambalajele de băuturi pentru a genera donații pentru Crucea Roșie, susținând astfel, indirect, programele umanitare ale Crucii Roșii. De această dată, lansăm o provocare tuturor școlilor din județ să ni se alăture în Săptămâna Verde și să facem împreună cât mai multe fapte bune.”, a spus Adrian Dușa, directorul Crucii Roșii Române Filiala Alba.

Crucea Roșie Română Filiala Alba a lansat, în luna martie, o campanie inovativă, unică în România, cu dublu rol: educarea cetățenilor pentru a colecta selectiv ambalajele de băuturi și creșterea implicării cetățenilor în susținerea proiectelor umanitare.

În centrul campaniei se regăsește „Roboțelul Binelui”, un roboțel reciclator care are puterea de a transforma gunoiul (ambalajele din plastic, sticlă și aluminiu) în fapte bune. Roboțelul Binelui este creat de inițiatorii campaniei cu scopul de a atrage spre această acțiune inclusiv copiii și de a-i educa să protejeze mediul, dar și să se implice în susținerea unor proiecte umanitare.

Campania este susținută de companiile Star Assembly și Star Transmission, care vor dona o sumă de bani Crucii Roșii în schimbul fiecărui ambalaj reciclat, respectiv Envipco, companie care a furnizat gratuit automatele inteligente de colectare selectivă (RVM-uri). De asemenea, transportul ambalajelor pentru reciclare este asigurat de Asocierea RER Vest – RETIM.

Cele trei locații în care există puncte de colectare sunt următoarele:

  • Alba Iulia – zona Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia
  • Sebeș – zona Piața Agro-Alimentară Sebeș 
  • Cugir – Parcare UM Cugir și stație autobuz strada 21 Decembrie 1989 Cugir

Școlile care doresc să aducă o cantitate mai mare de ambalaje la Roboțelul Binelui sunt rugate să ne contacteze în prealabil la numărul de telefon 0786/634983 sau printr-un e-mail la adresa crucearosie.alba@gmail.com, astfel încât reprezentanții organizației noastre să asigure tot suportul necesar.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut