vineri, iulie 5, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitatePremieră medicală în România! O adolescentă de 17 ani a primit o...

Premieră medicală în România! O adolescentă de 17 ani a primit o nouă șansă la viață prin implantarea unei inimi artificiale. Operația, un real succes

Date:

Știri relevante

spot_img

La Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș, o adolescentă de 17 ani a primit o nouă șansă la viață prin implantarea unei inimi artificiale. Operația, în premieră în România, a fost un real succes.

Medicii au reuşit prima implantare a unei inimi artificiale, la un copil. O fată de 17 ani care îşi pierduse orice speranţă la viaţă, din cauza gravei insuficiențe cardiace a fost beneficiara inimii artificiale.

Premieră medicală în România!

Operaţia a fost un real succes, iar acum fata se poate bucura de o viaţă obişnuită. În acest an, au mai fost făcute 4 astfel de operaţii, însă beneficiarii au fost adulţi, arată observatornews.ro.

Citește și: Jandarmii din Alba, Campioni Naționali! Claudiu, Andrei, Darius, Bogdan și Darius au ridicat standardul excelenței la Olimpiada Antiteroristă

„Se spune că numai Dumnezeu poate pătrunde în sufletul cuiva. Şi aşa este. Am mers azi dimineaţă la Institut, gândindu-mă ce este în sufletul unei copile de 17 ani, pacientă de-a noastră, care aşteaptă un transplant, ştiind cât de puţini sunt donatorii pentru această categorie de vârstă. Soluţia inimii artificiale era singura care, din cauza gravei insuficienţe cardiace, o putea ţine în viaţă. Şi operaţia a reuşit.

Este a patra implantare a unei inimi artificiale pe care o reuşim în acest an şi prima din România la un copil. Le mulţumesc colegilor din echipa IUBCvT Târgu Mureş şi profesorului Putnik din Belgrad, care a asistat la intervenţie. Mă bucur că reprezentantul acestui important centru est-european în domeniul transplantării cardiace a fost alături de noi şi a văzut stadiul la care a ajuns medicina târgumureşeană„, a arătat dr. Horaţiu Suciu, pe Facebook, conform Agerpres.

Doctorul a adăugat că, spre seară, când a plecat spre casă după această reuşită, a admirat locul în care se va construi viitorul Institut al Inimii din Târgu Mureş.

Citește și: FOTO Apel umanitar! O familie din Apuseni, formată din vârstnici și o persoană cu dizabilități mentale, are nevoie de ajutor. Se caută voluntari

„Seara, când am plecat spre casă, m-am uitat la părculeţul din faţa Spitalului. Este locul în care se va construi noul Institut al Inimii. Acolo sunt acum nişte pomi fragezi, pe care i-aş lua cu noi în noua clădire a Institutului, pe care îl pregătim cu toată dedicarea. Nu ştiu dacă pomii aceştia se vor regăsi în viitorul nostru spital, dar felul în care i-am văzut astăzi a fost ca un dialog în care mi s-a şoptit, de undeva, că procedura de astăzi va fi, în noul proiect, o rutină. Într-adevăr, inima are tainele ei”, a subliniat dr. Horaţiu Suciu, potrivit digi24.ro.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut