Nicolae Paulescu a descoperit, acum 102 ani, tratamentul pentru diabet. În 1923, Premiul Nobel este câștigat de doi canadieni, Paulescu contestă, dar rămâne fără vreun răspuns.
Medic, fiziolog, profesor şi om de ştiinţă, Nicolae C. Paulescu, cunoscut pentru cercetările sale care au dus la descoperirea insulinei, s-a născut la 8 noiembrie 1869, la Bucureşti.
102 ani de la descoperirea insulinei. Paulescu dă lumii remediul pentru diabet
A făcut studiile liceale la Bucureşti şi medicale (1888-1897), de chimie biologică (1897) şi de fiziologie generală (1898) la Facultatea de Ştiinţe din Paris, unde a obţinut, trei doctorate: în medicină, cu teza ”Recherches sur la structure de la rate” (1897), în ştiinţe, cu teza ”Cercetări experimentale asupra modificărilor ritmului mişcărilor respiratorii şi cardiace sub influenţa diverselor atitudini ale corpului; Cauzele determinante şi mecanismul morţii rapide consecutivă trecerii de la poziţia orizontală la atitudinea verticală” (1899) şi în chimie biologică, cu teza ”Etude comparative de l’action des chlorures alcalines sur la matiere vivante” (1901), notează lucrarea ”Membrii Academiei Române/1866-2003” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).
Timp de câţiva ani, a fost medic secundar la Hopital Notre-Dame-du-Pérpetual-Secours din Paris (1897-1901), perioadă în care a fost şi secretar de redacţie la ”Journal de Médecine Interne” şi a publicat, împreună cu dr. Etienne Lancereaux, ”Traite de medecine” (4 volume, 1903-1930).
Reîntors în ţară, Nicolae C. Paulescu a fost numit profesor la Catedra de Fiziologie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, pe care a condus-o timp de 30 de ani, din 1900 până în 1931, potrivit Agerpres.
Descoperirea pancreinei, insulina de astăzi
Anul 2023 marchează 102 ani de la descoperirea insulinei, considerată una dintre cele mai mari realizări medicale din toate timpurile, care continuă să salveze milioane de vieţi în întreaga lume şi a deschis calea pentru noi studii despre diabet.
Înainte de descoperirea insulinei, diabetul era o afecţiune fatală. Singurele tratamente disponibile la acea vreme erau postul şi dietele cu restricţii calorice (adesea numite “diete de înfometare”), dar nimic nu era cu adevărat eficient pentru a menţine niveluri adecvate de glucoză în sânge şi pentru a menţine în viaţă mai mult de câteva luni persoanele cu o formă severă de diabet (cunoscută astăzi sub numele de diabet de tip 1), potrivit Federaţiei Internaţionale de Diabet – Europa (IDF-Europe).
În 1916, Paulescu a descoperit un produs activ antidiabetic în pancreas, substanță pe care a numit-o pancreină – insulina de astăzi – și pe care a injectat-o unui câine cu diabet, observând un efect de normalizare în ceea ce privește nivelul glicemiei.
Ca urmare a implicării sale în Primul Război Mondial, munca de cercetare a fost oprită, dar omul de știință și-a reluat activitatea imediat după încheierea războiului.
În 1921 a publicat lucrarea cu titlul Pancreina și procedura fabricației sale, cerându-și astfel drepturile pentru metoda de realizare a acesteia.
I se refuză Premiul Nobel
În 1922, Fr. Grant Banting şi Ch. Herbert Best – doi cercetători canadieni – anunțau descoperirea insulinei, pe care o administraseră pentru prima dată unui pacient. Cei doi au declarat la momentul respectiv că Paulescu ar fi susținut că injecțiile cu pancreină la subiecții umani nu ar fi avut efect. În 1923, Banting și Best au primit Premiul Nobel, iar Paulescu a scris juriului și a sesizat acest lucru, dar cererea sa a fost respinsă.
În 1971, fiziologul scoţian Ian Murray a iniţiat o campanie pentru a redresa situaţia, astfel încât lui Paulescu i-au fost recunoscute meritele post-mortem de către vicepreședintele Fundației Nobel de la acea vreme în ceea ce privește descoperirea insulinei.
Din 1993, Institutul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din București se numește „Prof. Dr. Nicolae Paulescu”, potrivit revistagalenus.ro.
A inventat şi primul procedeu de obţinere a hormonului antidiabetic din pancreas
În 1922, Nicolae Paulescu inventa și primul procedeu de obţinere a hormonului antidiabetic din pancreas.
Rezultatele cercetărilor sale le-a publicat în ”Archives Internationales de Physiologie” (”Recherches sur le role du pancreas dans l’assimilation nutritive”, 1921), precum şi într-o serie de lucrări, între care: ”Divers procede pour introduire l’ extrait pancreatique dans l’organisme du’n animal diabetique” (1923): ”Traitement du diabete” (1924).
A mai publicat numeroase cărţi şi studii, apărute în prestigioase reviste ştiinţifice româneşti şi străine: ”Tratamentul febrei” (1916); ”Traite de physiologie medicale” (3 vol. 1919-1923).
Invenţia sa a fost înregistrată, la 10 aprilie 1922, la Oficiul Român de Brevete, sub titlul ”Pancreina şi procedeul fabricaţiei ei” (brevetul nr. 8322).
Marele savant român a murit la 19 iulie 1931, la Bucureşti. Pentru meritele sale deosebite a fost ales membru titular post-mortem al Academiei Române la 13 noiembrie 1990.
Ce este insulina?
Insulina este hormonul secretat de celulele beta Langerhans din pancreas, și îi permite organismului să utilizeze glucoza și să o transforme în energie. După masă, tractul digestiv descompune carbohidrații și îi transformă în glucoză.
Glucoza este apoi absorbită în fluxul sangvin prin intermediul mucoasei intestinului subțire. Apoi insulina determină celulele din organism să absoarbă zahărul și să-l transforme în energie.
Insulina menține echilibrul glicemiei. Când nivelul glucozei din fluxul sangvin este prea mare, insulina semnalizează acest lucru organismului pentru a stoca excesul în ficat.
Glucoza stocată nu va fi eliberată până când nivelul glicemiei scade, cum ar fi între mese sau când organismul are nevoie de un plus de energie.
